Web Analytics
scris duminică, 13.07.2014

Sinucidere misterioasă

Sâmbătă, Dispeceratul pentru Apeluri de Urgenţă 112, a fost sesizat despre faptul că pe râul Argeş, în zona barajului Prundu a fost găsită o persoană decedată. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă formată din poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti – Biroul Investigaţii Criminale şi din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş.Aceştia au stabilit că persoana este în fapt o femeie care nu deţine asupra sa documente de identitate. Semnalmente indicau o persoană de  1,64 m înălțime, 50 – 60 de ani, constituţie robustă, par scurt cărunt la rădăcină, vopsit şaten deschis. Persoana a fost găsită îmbrăcată cu o bluză cu imprimeuri verzi, negre şi albe, pantaloni tip blugi şi şosete negre. Femeia purta cercei argintii şi două medalioane, unul din material lemnos şi unul din metal argintiu. Acestea au fost indiciile furnizate de către biroul de presă al IPJ Argeș care a transmis și fotografii cu obiectele vestimentare ale necunoscutei însoșite de un apel către toți cei care pot da detalii în legătură cu identitatea cadavrului. Astăzi, au apărut și primele detalii șocante despre femeia găsită în barajul Prundu, politistii identificând-o pe femeia gasita moartă în râul Argeș, aceasta fiind găsită cu o lovitură în zona capului.  Din primele verificări ale  anchetatorilor s-a stabilit că aceasta plecase de acasă vineri și lăsase un bilet prin care spunea ca se va sinucide motivânu-și în același timp gestul dar familia nu a anunțat autoritățile. Potrivit datelor furnizate duminică de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, femeia al carei cadavru a fost găsit, sâmbătă după-amiaza, în albia râului Argeș, în zona cartierului Prundu avea 54 de ani și era din orașul Mioveni.
A.C

Sinucidere misterioasă

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită