Web Analytics

articol scris miercuri, 09 februarie 2022

Simona Bucura Oprescu, discuție cu reprezentanți ai OCDE

Simona Bucura Oprescu a participat, săptămâna aceasta, la o discuție online cu reprezentanți ai Organizației pentru Cooperarea și Dezvoltare Economică în cadrul analizei cu privire la aplicarea principiilor guvernanței corporative a companiilor de stat. Mai mult decât atât, deputatul PSD de Argeș a pus accent pe faptul că institutuțiile statului român, și mai ales Parlamentul, sunt deschise schimbului de idei și adoptării unor bune practici.

"Am fost onorată să particip în această săptămână la o discuție cu reprezentanți ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economicã (OCDE) în cadrul analizei cu privire la aplicarea principiilor guvernanței corporative a companiilor de stat.

Discuția a avut loc în contextul în care au fost deschise negocierile pentru aderarea României la OCDE ,o dovadă în plus a faptului că economia românească a evoluat în direcţia corectă în ultimii ani.

Apartenența la OCDE va consolida profilul internațional al României și va asigura acces la expertiza unui organism internaţional apreciat pentru calitatea studiilor economice şi a evaluărilor politicilor publice. Va oferi, totodată, oportunitatea de a participa în mod direct, alături de ceilalţi membri, la stabilirea reglementărilor internaţionale în domeniul bunei guvernanţe economice.

Citește și:Simona Bucura-Oprescu: Oportunitate de finanțare pentru extinderea rețelelor de gaze

România şi-a depus pentru prima dată candidatura la OCDE în 2004 şi a reînnoit-o de câteva ori. Dar, chiar dacă nu a devenit încă membru, participă deja de câţiva ani, în calitate de asociat, în 12 dintre structurile de lucru ale OCDE şi a aderat la 47 de instrumente juridice ale organizaţiei.

Am subliniat faptul că institutuțiile statului român, și mai ales Parlamentul, sunt deschise schimbului de idei și adoptării unor bune practici, cu atât mai mult cu cât, din punctul de vedere al fiscalităţii interne, cerinţele OCDE sunt în linie cu cele ale Uniunii Europene (UE), iar, pentru România, implementarea măsurilor din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă un nou pas înspre alinierea la acestea.

La finalul discuțiilor (desfășurate în format online) i-am invitat pe reprezentanții OCDE să vină în vizită în România și la Parlament pentru noi dezbateri și pentru a participa inclusiv la ședințe ale Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, al cărei președinte sunt.", transmite deputatul PSD de Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primăria Budeasa angajează. Care sunt posturile

O nouă oportunitate de angajare, primăria comunei Budeasa organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi de muncitor calificat în cadrul […] Citește!

FC Arges învinge Dinamo şi ia o mare gură de oxigen după zece meciuri fără victorie

FC Argeș a produs surpriza etapei a 15-a din SuperLiga, după ce a învins liderul, echipa Dinamo București, scor 2-1, […] Citește!

Ziua Veteranilor, omagiu adus de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”

Miercuri, 11 noiembrie 2026, Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” au adus un omagiu celor 8 camarazi căzuți la […] Citește!

Pitești. Eveniment militar, la Muzeul Județean

Muzeul Județean Argeș a participat la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 183 de ani de la înființarea Artileriei în Armata […] Citește!

Spania interzice TikTok: de la ce a început scandalul

Guvernul Spaniei a cerut ca TikTok să-și suspende operațiunile în Spania până când va elimina materialele privind abuzul sexual asupra […] Citește!

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru […] Citește!

Ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală începând de sâmbătă 

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 […] Citește!

Șase persoane audiate de polițiștii din Prahova, după ce o fată de 14 ani ar fi fost violată, apoi constrânsă să își retragă plângerea

Polițiștii au făcut șase percheziții domiciliare în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, din județul Prahova, într-un dosar penal care […] Citește!

Ilie Bolojan respinge declarațiile președintelui Nicușor Dan legate de TVA: ”Nu i-am promis președintelui că nu va crește TVA”

Fostul premier Ilie Bolojan a respins miercuri într-o declarație pentru G4Media afirmația președintelui Nicușor Dan, care a spus marți că, […] Citește!

Recital de pian la Pitești, cu Teea-Maria Tarnovețchi

Filarmonica Pitești anunță că organizează vineri, 13 noiembrie, la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral de pian susținut de […] Citește!

(Video). ISU Argeș: Exercițiu în Tunelul rutier – A1 București-Sibiu

Miercuri, 11 noiembrie 2026, în Tunelul Rutier - Autostrada A1 București-Sibiu, situat pe raza comunei Tigveni, județul Argeș, a avut […] Citește!

Concediere masivă la fabrica Yildiz de la Oarja! 175 salariaţi, puşi pe liber de la 1 noiembrie

În fabrică mai lucrează 60 de oameni – spune Nicolae Bădescu, directorul AJOFM Argeș Yildiz Entegre România, fabrica turcilor de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete