Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în 12 noiembrie 2026, ulterior finalizării lucrărilor de remediere de către specialiști.
Unitatea 1 va atinge puterea nominală în 13 noiembrie 2026.
De asemenea, Unitatea 2 a centralei nucleare a fost conectată la Sistemul Energetic Național în 11 noiembrie 2026, urmând să atingă puterea nominală pe 12 noiembrie.
„Efectuarea lucrărilor de remediere și reconectarea Unității 1, precum și conectarea Unității 2 la Sistemul Energetic Național s-au realizat în baza procedurilor aplicabile, în condiții de maximă securitate nucleară, fără impact asupra personalului și mediului înconjurător”, a transmis Nuclearelectrica.
Începând cu 13 noiembrie 2026, ambele unități ale centralei nucleare de la Cernavodă vor funcționa la putere nominală, reasigurând aproximativ 20% din necesarul de consum al României.
Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă a fost deconectată luni seara de la Sistemul Energetic Naţional (SEN), din cauza unei defecţiuni apărute în partea clasică a reactorului, fără niciun impact asupra securităţii nucleare, a anunţat SN Nuclearelectrica.
În urma incidentului s-a decis demiterea directorului tehnic, anunță Nuclearelectrica într-un comunicat de presă.
Ministerul Energiei anunță că monitorizează permanent situația de la CNE Cernavodă, iar ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, se află în contact direct cu conducerea Societății Naționale Nuclearelectrica S.A., pentru urmărirea evoluției situației și a măsurilor tehnice necesare.




























0 Comentarii