Web Analytics

Siguranța bicicliștilor– grija polițiștilor argeșeni

de | 3.06.2021 15:57 | Actualitate

În perioada 03-06 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, împreună cu ceilalți polițiști argeșeni, vor desfășura activități cu caracter preventiv, cu scopul prevenirii evenimentelor rutiere în care sunt implicați participanții la trafic ce se
deplasează pe două roți.

Bicicliștii au fost implicați în aproximativ 10% (3 accidente) din totalul accidentelor rutiere cu urmări grave din primele 4 luni ale anului 2021, la nivelul județului Argeș, având drept consecințe decesul unei persoane și rănirea gravă a altor două persoane. Astfel, rezultă o scădere faţă de aceeași perioadă a anului 2020, când au avut loc 4 accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști, rezultând rănirea gravă a patru persoane. În cele mai multe dintre cazuri, biciclistul este singura persoană implicată în evenimentul rutier care suferă leziuni, aspect care crește importanța purtării echipamentului de protecție ce poate diminua sau împiedica rănirea biciclistului. Regulile de circulație cu bicicleta sunt prevăzute de  OUG nr. 195/2002  privind circulația pe drumurile publice.

Citește și: Peste 200 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii argeșeni pentru nerespectarea regulilor de circulație

Utilizați casca de protecție și vesta reflectorizantă, pentru a vă proteja şi pentru a creşte vizibilitatea în deplasările pe drumul public. Reamintim obligaţiile legale pentru biciclişti, referitor la limita de vârstă, de 14 ani, pentru deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice, obligaţia de a folosi vesta reflectorizantă şi elementele din echiparea bicicletei, precum şi regula de a purta casca de protecţie şi de deplasare pe partea dreaptă a drumului atunci când participă la traficul rutier.

Citește și: Regulile ce trebuie respectate de turiștii care merg la plajă pe litoralul românesc

Recomandăm ca pentru cei care învaţă mersul pe bicicletă, în special copii, să fie utilizate exclusiv trasee special amenajate sau în afara drumului public. În special  copiii de vârste mici să fie sub supravegherea părinţilor, pentru a fi instruiţi şi a se obişnui cu regulile de deplasare în traficul rutier. Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște şi schimbarea direcţiei de deplasare să fie făcute doar după o asigurare temeinică. Traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni să nu fie făcută pe bicicletă, ci mergând pe lângă aceasta, după ce, în prealabil, v-aţi asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de conducătorii auto şi că aceştia pot opri în condiţii de siguranţă.

Nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor sau a trotinetelor electrice constituie contravenție, și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, respectiv 4-5 puncte amendă (580 – 725 de lei). Nerespectarea normelor privind dotarea bicicletelor sau a trotinetelor electrice se sancționează contravențional cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 6-8 puncte amendă (870 – 1.160 de lei). Polițiștii argeșeni au aplicat, în primele 4 luni ale anului 2021, 43 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor care nu au respectat normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii