Anunţul amenajării în România a trei noi centre pentru cazarea imigranţilor a produs indignare, chiar tentative de revoltă, însă determinare în contrarea iniţiativei Ministerului Afacerilor Interne există doar la Tăşnad, în judeţul Satu Mare. La Bumbeşti Jiu, în Gorj, reacţiile sunt rare şi moi, iar la Câmpulung, în Argeş, par că se deschid braţele în faţa valului de sute de refugiaţi. Iar braţele sunt ale autorităţilor…
În decembrie anul trecut a apărut confirmarea oficială a ceea ce „Jurnalul de Argeş” a menţionat cu câteva luni înainte: municipiul Câmpulung va fi gazdă pentru imigranţi islamişti. Locaţia aleasă de Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări, este fostul Centru de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi, o fostă unitate militară situată aproape de centrul municipiului şi în imediata vecinătate a celui mai populat cartier. Vestea a fost anticipată şi expusă oprobriului în octombrie 2015, atunci când Aurelian Banu a organizat un miting în acest scop. A fost singura manifestare publică de respingere a ideii, dar una la care muscelenii nu au participat decât într-un număr foarte mic.
Reacţia autorităţilor locale şi judeţene a fost şi este sub nivelul acelui miting eşuat. Primarul interimar Liviu Ţâroiu s-a spălat pe mâini cu două depeşe trimise Ministerului şi Prefecturii. „Ne menţinem poziţia anterioară şi argumentele că nu este oportună înfiinţarea la Câmpulung a unui centru pentru cazarea imigranţilor”, spune Ţâroiu, cu menţiunea că „poziţia anterioară” datează de la mijlocul lui octombrie şi a fost luată la presiunea publică manifestată inclusiv prin mitingul amintit. „Vom reveni cu solicitarea anterioară ca fostul centru al jandarmilor să devină sediu pentru Poliţie, Ambulanţă şi Pompieri”, contraatacă „interimarul”, deşi „solicitarea anterioară” i-a aparţinut fostului primar Călin Andrei. Un fost primar care a rămas doar la stadiul corespondenţei cu Ministerul Afacerilor Interne şi căruia nu i-a ieşit soluţia din cauza atitudinii Poliţiei.
Viceprimarul interimar Bogdan David a reacţionat şi el, tot din gură. „Am spus de la început că nu sunt de acord cu aşa ceva. Asta de principiu, că nu m-a întrebat nimeni. Eu zic ă nu trebuie să ne poluăm cu acest subiect”, susţine David. Acesta, liberal fiind, apelează deseori la faptul că fostul primar Andrei a făcut diligenţe pentru preluarea unităţii militare, iar colegii săi de partid nu uită să menţioneze faptul că decizia înfiinţării centrului de imigranţi s-a luat de un Guvern PSD.
Asalt asupra Internelor
În timp ce în Argeş se deschid braţele în faţa imigranţilor, în Satu Mare e zarvă mare. Tăşnadul e un oraş care se menţine pe linia de plutire ca staţiune balneoclimaterică şi nu acceptă decizia celor de la Imigrări. A doua zi după ce ministrul Petre Tobă a vorbit de noile centre pentru imigranţi, Consiliul Local Tăşnad s-a întrunit în şedinţă extraordinară şi a decis întocmirea unui memoriu care să fie adresat Preşedinţiei, Guvernului şi Ministerului Afacerilor Interne pentru a prezenta impactul negativ creat prin amenajarea centrului de imigranţi într-o fostă unitate de jandarmi. Primarul Vasile Mitraşca spune că anunţul lui Tobă l-a pus sub presiune, „sub presiunea tăşnădenilor care nu vor accepta sub nicio formă aşa ceva”. El vorbeşte de organizarea unui referendum, dar numai de formă, în condiţiile în care, susţine acesta, „răspunsul tăşnădenilor va fi categoric NU”. Alături de primar şi consilieri locali, prefectul de Satu Mare, Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, dar şi parlamentari din judeţ au declanşat contraatactul. Şi rezultatul nu a întârziat să apară.
Spital în loc de centru pentru imigranţi
Sub presiunea autorităţilor din Satu Mare, în această lună au venit la Tăşnad reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne (de la Jandarmerie, Inspectoratul pentru Imigrări şi ISU) şi ai Spitalului Militar Oradea. Scopul a fost reprezentat de evaluarea oportunităţii transformării fostului centru de jandarmi în bază de tratament pentru cadrele militare, evitându-se astfel aducerea imigranţilor la Tăşnad. A rămas ca ideea să-i fie prezentată şi ministrului Petre Tobă, acesta urmând să ia o decizie. Însă primarul Mitraşca atenţionează! „În funcţie de decizie, Primăria şi-a exprimat dorinţa de a forma o delegaţie cu parlamentarii judeţului, pentru a ajunge în audienţă la ministrul Administraţiei şi Internelor pentru a explica implicaţiile negative ale înfiinţării la Tăşnad a unui centru pentru imigranţi”.
Muscelului îi lipseşte un maghiar
Judeţul Satu Mare are doar 7 parlamentari, nu 17, precum Argeşul. Unii sunt de origine maghiară, dar asta nu-i împiedică să fie alături de autorităţile locale şi judeţene în respingerea ideii cu centru de imigranţi la Tăşnad. Deputatul Gabor Kereskenyi i-a scris deja lui Petre Tobă şi i-a spus că nu e normal să aducă refugiaţi într-o staţiune balneoclimaterică.
A fost demis şeful de la Imigrări
Chestorul principal de poliţie Nelu Pop nu mai este şeful Inspectoratului General pentru Imigrări. El a fost demis săptămâna trecută, raporturile sale de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne urmând să înceteze de la 1 februarie.
Cătălin Ion Butoiu



0 Comentarii