Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab s-a născut la începutul secolului al 14-lea, în familia primului domnitor al Țării Românești. Basarab I Întemeietorul a fost tatăl său, iar mama sa, doamna Marghita a Țării Românești. Fratele Sfintei Teofana Basarab este un alt personaj istoric foarte interesant, mai ales din perspectiva Istoriei Bisericii Ortodoxe Române: domnitorul Nicolae Alexandru, cel în timpul căruia a fost recunoscută Mitropolia Ungrovlahiei, în 1359. Tot de fratele ei se leagă și o ctitorie importantă de la Sfântul Munte Athos: Mănăstirea Cutlumuș a fost restaurată de acest domnitor, semn că familia domnitoare din acea epocă era foarte apropiată de valorile duhovnicești, mai ales de viața monahală. De asemenea, tatăl Sfintei Teofana Basarab este cel care construiește Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc din Curtea de Argeș și Mănăstirea Negru Vodă de la Câmpulung.

A ajuns țarină a Bulgariei

Sfânta Teofana Basarab a copilărit la Curtea Domnească a Țării Românești, a beneficiat de o educație aleasă, a avut unii dintre cei mai iscusiți dascăli ai vremii. Sfânta Teofana Basarab, Teodora, după numele de botez, ajunge să fie căsătorită, pentru a închega mai bine relațiile diplomatice între Țara Românească și Țaratul Bulgar, cu despotul de Loveci de la vremea respectivă, Ivan Alexandru. Acest eveniment are loc în 1322. Ulterior, în 1331, Ivan Alexandru ajunge țar al Bulgariei. Cu această ocazie, bineînțeles, și Teodora Basarab ajunge țarină a Bulgariei, coordonând foarte multe activități culturale din cetatea Târnovo, capitala Țaratului Bulgar.

Această epocă de domnie a țarului Ivan Alexandru a fost una de înflorire maximă a culturii bulgare din Evul Mediu, datorată în mare măsură și domniței de neam român, Teodora, care ulterior va ajunge să se numească Teofana, odată cu tunderea în monahism. La Loveci, la Târnovo și, mai târziu, la Vidin, acolo unde va ajunge Sfânta Teofana, vor funcționa centre de copiști care vor traduce multe lucrări din Imperiul Bizantin și din Sfântul Munte Athos, lucrări cu caracter filocalic și liturgic.
Aceste activități spun foarte mult despre profilul duhovnicesc al Sfintei Teofana, pentru că era cea care încuraja realizarea acestor lucrări, foarte folositoare în special pentru mediul monahal. De aici, de la Târnovo, în 1345, țarul Ivan Alexandru se îndrăgostește de o altă femeie, cu posibilități financiare destul de mari, și hotărăște să o repudieze pe țarina Teodora Basarab.
Acea femeie era necreștină, Sara fiind numele ei, și ulterior a fost botezată tot Teodora, tocmai pentru a duce mai departe aparențele față de celelalte curți regale din Orient și din Occident.

Citește și Miron Cordun, singurul poet piteştean premiat de Uniunea Scriitorilor

A avut patru copii cu țarul Ivan

Teofana a avut patru copii, prinții Mihail Asan, Ivan Strațimir și Ivan Asan și prințesa Vasilisa. Doi dintre copiii Sfintei Teofana Basarab au murit pe câmpul de luptă. Una dintre lucrările care au apărut în aceste centre de copiști despre care am amintit, anume „Cronica lui Manase”, un manuscris realizat la Târnovo în secolul al 14-lea, prezintă și unul dintre puținele portrete contemporane ale Sfintei Teofana care ni s-au păstrat, fiind vorba de scena prohodirii prințului Ivan Asan, în care este înfățișată în centru, cu haine cernite, ca o maică îndurerată care își plânge fiul. Acest manuscris se află astăzi în colecțiile Muzeului Vaticanului.

Din 1331 până în 1345 a fost țarina Bulgariei

Din 1331 până în 1345, Teofana a fost țarina Bulgariei. Ulterior, renunță la toate aceste dregătorii, în urma repudierii țarului Ivan Alexandru, și hotărăște să intre în monahism. Această hotărâre a fost una dintre cele mai înțelepte decizii și ne arată faptul că iubea foarte mult atât poporul român, cât și pe cel bulgar. Ea s-a identificat cu cele două popoare pe teritoriul cărora a viețuit și, dacă s-ar fi întors în Țara Românească, probabil ar fi existat un conflict între cele două state. De aceea, ea alege calea pașnică și intră într-o mănăstire de lângă Târnovo. Cu privire la locul exact în care a fost închinoviată Sfânta Teofana Basarab, nu cunoaștem mănăstirea, dar există un izvor documentar foarte important, anume Sinodiconul țarului Borilă, manuscris din secolul al 14-lea realizat la Târnovo, care ne vorbește despre faptul că țarina Teodora Basarab a luat chip îngeresc cu numele Teofana, viețuind într-o mănăstire. La finalul acestei fraze avem formula de încheiere care se termină cu ”Veșnica pomenire!” Or, într-un sinodicon, o astfel de expresie ne spune foarte clar că persoana respectivă a fost apărătoare a dreptei credințe, ceea ce se confirmă comparând cu alte izvoare documentare ale epocii, legate de Sfânta Teofana, și, de asemenea, că a murit având Ortodoxia credinței, acestea fiind criterii foarte importante pentru canonizare.

Citește și Moise Mitulescu – un ctitor al culturii corale argeşene

Intrarea în monahism

Teofana era cunoscută încă dinainte de a intra în monahism ca o persoană foarte evlavioasă și cu aplecare către cele duhovnicești, lucrul acesta fiind cu siguranță foarte firesc pentru ea. Există, de asemenea, și indicii cum că Sfânta Teofana Basarab, după intrarea în monahism, a avut o legătură foarte strânsă cu unul dintre ucenicii Sfântului Grigorie Sinaitul, anume Sfântul Teodosie Isihastul, cel mai de seamă reprezentant al curentului isihast din Bulgaria. Legătura dintre Sfânta Teofana și Sfântul Teodosie Isihastul a fost una firească, întrucât atunci când Sfântul Munte este puternic amenințat de invaziile otomane, obștea Sfântului Grigorie Sinaitul se retrage în teritoriul bulgar, la Paroria, unde zidește o mănăstire, sprijinită fiind de țarul Ivan Alexandru. Cel care a mijlocit pentru construcția unei mănăstiri de către țar a fost Sfântul Teodosie Isihastul, care avea relații foarte apropiate cu familia domnitoare, la acea vreme fiind țarină Teodora Basarab. Ea era cunoscută pentru preocupările duhovnicești, fiind cea care ținea aprinsă flacăra rugăciunii în familia domnitoare. Această apropiere dintre Sfântul Teodosie Isihastul și Sfânta Teofana Basarab a fost cea care i-a influențat parcursul duhovnicesc în viața monahală de mai târziu.

Citește și Unicat în România. Monument al eroilor romi din Lereşti

Ctitoreşte Biserica Sfinţilor Teodor Tiron şi Teodor Stratilat

Dintre lavrele monahale cele mai importante din veacul al 14-lea erau mănăstirile de la Ivanovo și Albotina, în care a viețuit și Sfânta Teofana Basarab. Deci, de la Târnovo, Sfânta Teofana Basarab se retrage pentru o viețuire mai înaltă, mai ascetică, la actualul complex monahal de la Ivanovo. Este vorba de un loc în care existau peste 40 de biserici și paraclise rupestre și sute de chilii săpate în stâncă. Era o adevărată școală duhovnicească la Ivanovo, iar în acest complex monahal existau și mănăstiri de călugări, și mănăstiri de maici.
Aici, Sfânta Teofana ctitorește una dintre biserici, care se păstrează până astăzi, Biserica Sfinților Teodor Tiron și Teodor Stratilat. În acest lăcaș se păstrează chiar și o frescă, destul de deteriorată, cu chipul Sfintei Teofana Basarab, reprezentată drept ctitor, cu chivotul bisericii în brațe. Lăcașul era în stâncă şi ea este zugrăvită acolo, având în această frescă un argument al cinstirii ei încă din epoca în care trecuse la cele veșnice: acolo este pictată cu aureolă. Această aureolă din jurul chipului său este o reprezentare care atestă faptul că, după trecerea la cele veșnice, cuvioasa a fost cinstită de monahiile din această mănăstire ca o femeie cu viață sfântă, aleasă.

Nu este un lucru singular, având în vedere totuși că tradiția foarte vie a locuitorilor din zona Vidinului, în care ulterior ajunge să viețuiască Sfânta Teofana Basarab, a reușit să o mențină în conștiința publică timp de peste 600 de ani. Evlavia către Sfânta Teofana Basarab nu a încetat de la trecerea sa la cele veșnice, din secolul al 14-lea, până în prezent.

Revenind la Mănăstirea Ivanovo, unde a viețuit Sfânta Teofana Basarab, acest aşezământ se ghida după principiile viețuirii isihaste, sfânta deprinzând aici stilul de viață și nevoința duhovnicească ce se impune pentru o astfel de trăire. De la Mănăstirea Ivanovo, în ultima parte a vieții, sfânta se retrage la Mănăstirea Albotina, tot o mănăstire rupestră, de pustnice. Se cunoaște totuși că, în această perioadă cât a viețuit la Albotina, influența ei duhovnicească și culturală s-a extins până în cetatea Vidinului, Albotina fiind la 30 km de aceasta.
Sursa: ziarullumina.ro

Citește și Ion Nania, istoricul-poet