Deși a deținut înalte funcții în cultura Piteștiului, de la cea de consilier- șef al InspectoratuluiJjudețean Argeș pentru Cultură, până la cea de manager al Teatrului „Alexandru Davila” ori de director la două ziare, istoricul Sevastian Tudor este puțin cunoscut de către opinia publică, fiindcă nu i-a plăcut să stea în bătaia reflectoarelor, ci să-și facă datoria acolo unde a lucrat.

Alege istoria, deși mama îl dorea preot

Născut la Poiana Lacului, la 20 august 1952, Sevastian Tudor, după absolvirea Liceului „Nicolae Bălcescu”/Colegiul „Ion C. Brătianu” din Piteşti (1971), alege să urmeze Facultatea de Istorie a Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, deși mama își dorea să-l vadă preot, iar tatăl – doctor. La absolvire, decanul Liviu Maior îi propune să fie asistent universitar. Refuză. Apoi Sevastian Tudor primește repartiție guvernamentală să fie director al Arhivelor Statului din Bistrița Năsăud. Avea doar 23 de ani. Refuză și acest post, își dorea să fie mai aproape de părinți. A reușit să obțină „negație” (în ziua de azi e mare bătălie pentru a prinde un post de director) și să se angajeze pe un post modest, de muzeograf, la Muzeul Golești.

Citește și Simpozion şi expoziţie la Călineşti, în memoria romilor pieriţi în Holocaust

Nu e momentul să-i facem aici și acum biografia, ci să revelăm doar câteva aspecte puțin sau deloc știute. Ajuns la Golești, dincolo de participarea la organizarea expozițiilor de bază ale Goleștilor (în 1975 muzeul nu arăta precum astăzi) sau la simpozioane pe teme de istorie în țară sau la sediu (scriind despre toți Goleștii), Sevastian Tudor mergea să achiziționeze ba unelte, ba bordeie și case vechi de sute de ani, pe care le demonta și le „recompunea” în partea de muzeu al satului vechi. Ba chiar cosea iarba dintre casele țărănești. Făcea de toate. E mândru că a reușit să aducă și să expună la Golești în 1988, an al comunismului ceaușist, statuia lui Ionel Brătianu, realizată de marele sculptor croat Ivan Mestrovici, ascunsă într-o casă din București după 1948 (monumentul salvat a fost cerut în 1992 de către viceprimarul Bucureștiului, Iulian Crețu, prin Ministerul Culturii, fiind reamplasat în Capitală).
La 22 decembrie 1989, Sevastian Tudor participă la evenimentele revoluționare de la Pitești, refuzând, mai apoi, „Certificatul de revoluționar” și vreun beneficiu.

Citește și Sindicatul artiştilor, ziariştilor şi scriitorilor din Piteşti

A jucat la juniorii lui Dinamo Pitești și a întemeiat săptămânalul „Sporting”

Simțind vânt de libertate, având experiența scrisului, pleacă de la muzeu și întemeiază săptămânalul „Sporting” (1990), după numele primei echipe de fotbal a Piteștiului. L-a ținut cât a avut bani, clubul FC Argeș ajutându-l prea puțin. Cu toate acestea, va dedica două cărți istoriei clubului fanion și una intitulată „Înainte și după Dobrin” (pornind de la un uriaș precursor al Prințului din Trivale, fotbalistul Pericle Valeca). De unde această pasiune pentru sport la un istoric cu doctorat în istorie?

Ei bine, Sevastian Tudor a jucat fotbal în echipa de juniori a echipei Dinamo Pitești (vechea denumire a FC Argeș), până când părinții au pus piciorul în prag: ori cartea, ori sportul! A ales cartea, dar pasiunea pentru fotbal a rămas, dovadă că are în lucru o carte despre istoria fotbalului la… Mioveni! Pentru că a existat o echipă de fotbal, înființată în 1954 pe lângă Uzina „Vasile Tudose” (viitoarea „Automobile Dacia”). Dar pentru a afla un asemenea mic-uriaș „amănunt”, Sevastian Tudor a petrecut multe ore pe zi, luni de zile, scotocind în Arhivele Statului. Așa se scrie istoria Argeșului, cu multă trudă, informațiile nu pică din cer sau le găsești pe Google.

Citește și 105 ani de la înființarea Armatei a – 2 – a Infanteria “GETICA” în Garnizoana Câmpulung