Lumea tenisului feminin a primit una dintre cele mai așteptate vești ale ultimilor ani. Serena Williams, una dintre cele mai mari jucătoare din istoria acestui sport, revine oficial în circuitul profesionist la vârsta de 44 de ani.

Asociația de Tenis Feminin (WTA) a anunțat că americanca a primit un wild-card pentru turneul WTA 500 de la Queen’s Club, competiție care se va desfășura la Londra în perioada 8-14 iunie. Serena va evolua în proba de dublu, unde va face pereche cu tânăra jucătoare canadiană Victoria Mboko.
Anunțul pune capăt lunilor de speculații privind o posibilă revenire a fostului lider mondial. Deși în ultima perioadă au apărut tot mai multe informații despre întoarcerea sa pe teren, Serena Williams a evitat să confirme oficial zvonurile, la fel ca și apropiații săi.
Citește și: Matteo Șerban de la FC Argeș, convocat în lotul României U16
Cu doar câteva zile înaintea anunțului oficial, presa americană a relatat că sportiva ar urma să participe la turneul de la Queen’s. Victoria Mboko, viitoarea sa parteneră de dublu, a refuzat atunci să ofere detalii, afirmând că doar Serena poate face un astfel de anunț.
Președinta WTA, Valerie Camillo, a salutat revenirea sportivei americane și a subliniat impactul pe care aceasta îl are asupra tenisului mondial. „Serena este una dintre cele mai mari sportive din lume și suntem onorați să îi urăm bun venit înapoi în circuitul WTA. Revenirea ei adaugă și mai multă emoție unei ere incredibil de competitive în tenisul feminin, în timp ce se va confrunta cu o nouă generație de staruri și va continua să-și consolideze moștenirea istorică”, a declarat Camillo.
Revenirea Serenei Williams este considerată un moment istoric pentru tenisul feminin. Deținătoare a 23 de titluri de Grand Slam la simplu, americanca este una dintre cele mai titrate și influente sportive din toate timpurile.
Entuziasmată de întoarcerea fostei campioane s-a declarat și legenda tenisului Martina Navratilova. Fosta lideră mondială a remarcat faptul că multe dintre actualele jucătoare nu au avut niciodată șansa să joace împotriva Serenei.
„Serena a dus jocul la un alt nivel și este incredibil pentru sport că forțează limitele și revine. Multe dintre jucătoarele mai tinere nu au avut niciodată ocazia să joace împotriva ei; unele poate nu au văzut-o niciodată la televizor, așa că aceasta va fi o experiență nouă și captivantă”, a spus Navratilova.
Ultimul meci oficial disputat de Serena Williams a avut loc în 2022, când și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist. Aproape patru ani mai târziu, una dintre cele mai mari campioane din istoria sportului este pregătită să revină pe teren, într-un eveniment care promite să atragă atenția întregii lumi sportive.



0 Comentarii