Web Analytics

articol scris luni, 01 iunie 2026

Student la Politehnica București, condamnat după ce a încercat să fabrice o armă improvizată și un dispozitiv exploziv

Un student al Facultății de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București a fost condamnat de Tribunalul București la doi ani, șase luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare, după ce a fost găsit vinovat de nerespectarea regimului materiilor explozive și al precursorilor de explozivi restricționați, precum și de loviri și alte violențe.

Potrivit procurorilor, tânărul în vârstă de 24 de ani, născut în Țările de Jos într-o familie de români și considerat un student foarte bun, ar fi pus la cale un plan de intimidare a unui coleg de facultate pe care îl considera rival în plan sentimental.

Citește și: Copil torturat de o asistentă maternală, despăgubit după 10 ani. DGASPC Ilfov a plătit abia după executare silită

Anchetatorii susțin că studentul nu a acceptat faptul că o colegă de care era îndrăgostit îl respinsese și alesese să fie alături de un alt tânăr. Pe fondul geloziei, acesta și-ar fi urmărit rivalul și l-ar fi agresat fizic, după care ar fi început să achiziționeze de pe internet substanțe din categoria precursorilor de explozivi restricționați.

Conform rechizitoriului, scopul său era construirea unui dispozitiv exploziv improvizat care să producă un zgomot puternic și să îl sperie pe colegul său. În paralel, studentul ar fi efectuat în locuința sa mai multe experimente chimice folosind substanțele cumpărate online.

Totul a fost descoperit în urma unor percheziții efectuate de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate. În locuința acestuia au fost găsite substanțe chimice, materiale folosite în experimente, dar și documente și notițe care au atras atenția anchetatorilor.

Procurorii au arătat că printre documentele ridicate s-au aflat și însemnări din care ar fi reieșit intenția tânărului de a achiziționa arme de foc pentru a-și ucide presupusul rival. De asemenea, au fost descoperite numeroase formule și calcule chimice care ar fi fost utilizate în cadrul experimentelor desfășurate de acesta.

În timpul anchetei și al procesului, studentul a recunoscut faptele descrise de procurori, contestând însă unele dintre încadrările juridice formulate împotriva sa.

Tribunalul București a decis condamnarea sa la doi ani, șase luni și 20 de zile de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Totodată, instanța a dispus eliberarea acestuia după ce petrecuse deja 13 luni în arest preventiv.

Prin aceeași sentință, tânărul a fost obligat să plătească 1.000 de euro daune morale colegei sale, care între timp a obținut un ordin de protecție împotriva lui. De asemenea, acesta va trebui să efectueze 120 de zile de muncă în folosul comunității. Hotărârea Tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Petrolul se ieftinește puternic. Prețurile scad cu peste un dolar pe baril

Prețurile petrolului au înregistrat o nouă scădere joi, 12 noiembrie 2026, pe fondul speranțelor că negocierile diplomatice ar putea reduce […] Citește!

Tragedie în New York: O clădire cu trei etaje s-a prăbușit peste un șantier. Bilanțul victimelor a crescut, iar salvatorii caută dispăruți

Momente dramatice în cartierul Flatbush din Brooklyn, New York, unde o clădire cu trei etaje s-a prăbușit miercuri după-amiază, 11 […] Citește!

Captură de proporții la Nădlac: Aproximativ 4 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite într-un camion

O cantitate impresionantă de țigarete fără timbru fiscal a fost descoperită de polițiști în apropierea frontierei de la Nădlac, județul […] Citește!

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete