După ce îi lauzi o carte de proză (roman), Cristian Meleșteu vine repede, în fața publicului, cu o carte de versuri. Nici nu apuci bine să-i lauzi cartea de versuri, pentru că publică un nou roman. De se va gândi să-și publice cronicile literare apărute prin reviste, situația de a-l identifica se complică și mai mult.
Cristian Meleșteu s-a născut la 16 aprilie 1977 la Pitești, fiu al poetului și filologului Mircea Meleșteu. Deși a debutat cu poezie, spațiul în care s-a regăsit a fost proza, volumele sale fiind răsplătite cu numeroase premii, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volum în manuscris, Premiul Cartea anului – Filiala Pitești a U.S.R., Premiul „Vasile Voiculescu”, Marele Premiu „Steaua”, Premiul revistei „Argeș”.
De profesie economist, a urmat și cursurile unui masterat în literatură, unde i-a avut profesori pe criticul Nicolae Oprea și poetul Mircea Bârsilă, peste ani devenind colegi în Filiala Pitești a U.S.R. Ajuns la vârsta maturității, după scriptele primăriei, Cristian Meleșteu publică al șaselea roman, „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, ce se adaugă romanelor „Radiografia unei zile de mai” (2012), „Revoluția borfașilor (2013), „Sicriul de gheață” (2014), „Luntrea cu fluturi” (2024) și „Bisericile cireșelor amare” (2024).
Cum scrie criticul universitar Nicolae Oprea pe coperta a 4-a a ultimei sale cărți, „prozator și poet afirmat simultan în cadrul Generației 2000 (cum îl clasifica Marin Mincu într-o antologie memorabilă), debutând editorial cu peste două decenii în urmă, Cristian Meleșteu a înclinat ulterior balanța talentului către genul epic.
A fost luat în seamă de criticii mari încă din prima tinerețe. Astfel, Alex Ștefănescu scria la 16 decembrie 2012: „Mă bucur că ați confirmat, prin evoluția dvs., buna impresie pe care mi-ați făcut-o în 2002, când aveați doar 25 de ani. Povestirea «Colonia subterană» (parte a volumului «Radiografia unei zile de mai», ed. Cartea Românească, 2012), are un subiect original – viața copiilor străzii în canale – și este scrisă admirabil. Dvs. identificați ceva frumos într-un spațiu al urâțeniei (spre deosebire de alți contemporani ai noștri care văd în orice, chiar și în frumusețea însăși, ceva urât)”.
Nu spunem nimic despre „Caii de porțelan ai colonelului Varga” decât că este un amestec insolit de realism senzaționalist și de fabulos parodic, în care stilul pendulează între poezie, kitsch și ironic, ca și în alte cărți, una ce merită citită cu atenție, vorba lui Gheorghișor.
Citește și In memoriam – părintele martir Ion Postelnicescu, mort în Închisoarea Jilava
0 Comentarii