Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, marţi, că a promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA şi vine în sprijinul contribuabililor afectaţi, şi anume cea a contribuabililor cărora le-a fost anulat codul de TVA şi care, deşi nu au facturat distinct şi nu au colectat TVA de la clienţi, s-au confruntat ulterior cu stabilirea retroactivă, prin decizii de impunere, a unor obligaţii de TVA, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi. El mai spune că este o măsură care urmăreşte un tratament fiscal mai echitabil şi mai predictibil, fără a exonera de la plată TVA care a fost efectiv facturată distinct sau colectată de la beneficiari, iar ANAF are la dispoziţie 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea procedurii de aplicare.
"Am promulgat o lege importantă care corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA şi vine în sprijinul contribuabililor afectaţi. Prima situaţie pe care legea o îndreaptă este cea a contribuabililor cărora le-a fost anulat codul de TVA şi care, deşi nu au facturat distinct şi nu au colectat TVA de la clienţi, s-au confruntat ulterior cu stabilirea retroactivă, prin decizii de impunere, a unor obligaţii de TVA, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi", a scris preşedintele pe X.
Şeful statului arată că, pentru multe dintre întreprinderile afectate, acumularea acestor obligaţii pentru perioade fiscale anterioare a generat o sarcină financiară importantă, cu efecte negative directe asupra activităţii lor.
"Legea corectează această situaţie prin anularea obligaţiilor fiscale principale şi a accesoriilor aferente pentru cazurile expres prevăzute de lege. Sunt acoperite atât obligaţiile deja stabilite prin decizii de impunere, cât şi situaţiile în care decizia a fost emisă, dar nu a fost încă comunicată, precum şi cele în care organul fiscal nu a emis încă decizia pentru perioadele vizate de lege", menţionează Nicuşor Dan.
Preşedintele mai spune că este important de subliniat că nu vorbim despre o anulare generală şi necondiţionată a obligaţiilor de TVA.




























0 Comentarii