Web Analytics
scris joi, 21.02.2013

Şefa Parchetului din Piteşti s-a măritat cu un ofiţer de poliţie

# Nuntă mare în justiţie şi poliţie. Antonia și Daniel Diaconu s-au cununat la biserica Mavrodolu, având ca nași o pereche simetrică, pe Raluca și Adrian Dumitrescu, un procuror, respectiv polițist. Cei doi miri și-au botezat și copilul, pe Anastasia, o superbă fetiță în vârstă de trei luni și jumătate. După o relație de circa doi ani și jumătate, Antonia și Daniel Diaconu au decis să-și unească destinele. Ea este prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, iar el ofițer de poliție în cadrul IPJ Argeș. Cei doi tineri și-au ales drept nași, care să-i conducă la altar, o pereche simetrică, pe Raluca și Adrian Dumitrescu, de asemenea procuror, respectiv ofițer de poliție în cadrul IPJ Argeș. Totodată, sâmbăta trecută, fericiții miri și-au botezat și copilul, pe Anastasia, în vârstă de trei luni și jumătate. Cununia religioasă și botezul Anastasiei s-au ținut la biserica Mavrodolu, acolo unde slujba a fost ținută de un sobor de șapte preoți, conduși de parohul Constantin Onu. Marele eveniment din familia executorului judecătoresc Emanoil Bucescu (pentru că, trebuie să știți, Antonia este fata acestuia) a continuat cu o mare petrecere la restaurantul Castel, acolo unde au răspuns invitației 250 de persoane. Atmosfera și buna dispoziție au fost întreținute de cunoscuta formație „De la… FUN”, condusă de maestrul Dan Șipoteanu, alias ”Șarpe” din Câmpulung Muscel. Printre invitați s-au numărat peste 35 de executori judecătorești, procurori, numeroși polițiști,  prieteni ai finului, dar și ai nașului, judecători, notari publici și avocați. Au ținut să le fie alături tinerilor însurăței președintele Curții de Apel Pitești, Gheorghe Diaconu, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității de Stat Pitești, Eugen Chelaru sau Ciprian Vuțan, noul protopop de Pitești. Per ansamblu, evenimentul a fost unul cât se poate de reușit, iar distracția și buna dispoziție au fost la cel mai înalt nivel. Cu această ocazie, Jurnalul de Argeș le urează proaspeților miri casă de piatră și multă, multă sănătate!
Marius Ionel

Şefa Parchetului din Piteşti s-a măritat cu un ofiţer de poliţie

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...