Web Analytics
scris luni, 23.08.2021

Secretarul general al PSD anunță depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Cîțu

PSD va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu, pentru că înscrierea acestuia în cursa pentru şefia PNL echivalează cu susţinerea „necondiţionată” a preşedintelui Klaus Iohannis pentru un „penal”, a anunţat astăzi secretarul general al formațiunii, Paul Stănescu.

Secretarul general al PSD anunță depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Cîțu

CITEȘTE ȘI: Primarul de la Berevoești, Bogdan Proca, a rămas fără mandat

„Cu un condamnat în fruntea Executivului şi viitor preşedinte de partid, Iohannis şi PNL-ul nu mai au dreptul să vorbească despre statul de drept. Depunerea candidaturii premierului Cîţu la preşedinţia PNL echivalează cu susţinerea necondiţionată a preşedintelui Klaus Iohannis pentru un penal. Sub conducerea lui Klaus Iohannis, România a bifat astfel o premieră internaţională ca un Guvern democratic şi un partid istoric să fie conduse de un politician care a făcut închisoare, iar politica oficială de stat să devină ‘Doar Penali în funcţii publice'”, a subliniat Paul Stănescu într-un comunicat.

CITEȘTE ȘI: Deputatul Remus Mihalcea: ”Incompetența guvernanților duce la devalizarea bugetului României”

Social-democratul a mai adăugat că actualii guvernanţi trebuie opriţi înainte „de a transforma România într-o ţară penală”.
„Penali şi mincinoşi! Minciuna a devenit emblema acestui Guvern. Cu Pinocchio în frunte, încrederea în Executiv este la pământ, astfel încât două treimi din români simt direcţia greşită şi se întreabă, firesc, în ale cui buzunare se află halucinanta creştere economică cu 13%? Pentru toate aceste motive vom depune moţiune de cenzură! Trebuie opriţi înainte de a transforma cu totul România într-o ţară penală, dar liberală!”, a mai arătat el.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Ase … secretare ghenerale a’ lu’ psd ; fa-te ca lucri / precum mirsica – cel cu ghearele-i unsuroase !

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...