Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”
„Jurnalul de Argeș” a inițiat, încă din octombrie 2021, o campanie în cinstea fostului director al Dacia, Constantin Stroe. Până acum, numeroase personalități și-au spus părerea despre necesitatea unei străzi și a unui bust în Pitești pentru regretatul Constantin Stroe.
În această ediție l-am invitat pe Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării. „Din punctul meu de vedere, categoric, da, merită aceste recunoașteri. L-am cunoscut pe dl. Constantin Stroe, cred, în cadrul unui eveniment pentru studenți; noi făceam pe vremuri o gală a studenților români în străinătate și dânsul a participat la acea gală. Am și vorbit la telefon cu domnul Stroe. Mi-a făcut întotdeauna impresia unui om dedicat, profesionist și foarte bun român. Este omul care a revitalizat Dacia” – ne-a spus ministrul Sebastian Burduja, venit recent în Argeș pentru a acredita Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Ștefănești.
Citește și Cătălina Dumitraşcu: „E o onoare să poţi oferi respectul cuvenit lui Constantin Stroe”
0 Comentarii