Web Analytics
scris joi, 03.10.2024

Se verifică pensiile. Câți români trebuie să dea bani înapoi

De la 1 septembrie, Casa Națională de Pensii a luat o decizie importantă privind recalcularea pensiilor, toate cele 4,6 milioane de decizii de pensionare urmând a fi verificate pentru a fi identificate eventualele erori. Prin urmare, este posibil ca mii de pensionari să fie nevoiți să returneze sume primite în plus, dacă se constată nereguli. Revizuirea va acorda prioritate dosarelor pentru care pensionarii au depus deja cereri de recalculare – scriu cei de la evz.ro.

Se verifică pensiile. Câți români trebuie să dea bani înapoi

Citește și: Argeșeanul care s-a împușcat cu arma de vânătoare este fiul unui fost primar

Mai mulți pensionari, nemulțumiți de deciziile primite în urma recalculării pensiilor de la 1 septembrie, au depus cereri de revizuire, însă nu doar acestea vor fi verificate. Casele Teritoriale de Pensii vor demara controale din oficiu pentru toate cele 4,6 milioane de decizii emise. Acest proces are ca scop identificarea eventualelor erori și corectarea lor.

În situația în care se constată că unui pensionar i-a fost diminuată pensia pe nedrept, acesta își va recupera sumele pierdute, însă nu există un termen clar pentru restituirea fondurilor. În același timp, persoanele care au beneficiat de sume mai mari decât cele cuvenite vor fi obligate să returneze diferențele către stat.

Potrivit sursei citate, noua lege a pensiilor a adus creșteri de venit la peste 80% dintre pensionarii din România, însă, cu toate acestea, au existat numeroase nemulțumiri. Aproximativ 60.000 de pensionari au solicitat explicații în urma recalculării din septembrie, conform datelor oferite de Casa Națională de Pensii, dar doar 3.000 de cereri au fost confirmate ca având erori.

Mi-a venit acasă hârtia, însă fără nicio mărire, niciun leu. Și altora, care au mai puțin decât mine aproape cu un an la 27 de ani și șapte luni și la 27 de ani, le-a venit 4-5 milioane. Care-i chestia? Nu știu.”/ „Soțul contestă decizia de pensionare, că nu i-a recalculat-o bine. I-au dat cuponul fără mărire.”/ „Am muncit, am alergat 42 de ani după autobuz să mergem la serviciu. Alergăm și după bani acum, că sunt banii noștri. Asta e situația”, au spus trei pensionari, potrivit Antena 3 CNN.

Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile vor fi majorate, conform anunțului făcut de Ministerul Muncii. Toți pensionarii din România vor beneficia de această creștere, care va fi ajustată în funcție de inflație și câștigul salarial mediu brut. Măsura e menită să sprijine veniturile pensionarilor și să mențină puterea de cumpărare în contextul economic actual.

Pentru cei care primesc indemnizația minimă socială, în 2024 aceasta va rămâne la nivelul de 1281 lei, indiferent de recalculare, iar în 2025 aceștia vor beneficia de majorarea aplicată pe baza inflației. De asemenea, pensionarii care primesc sume mai mari vor vedea o creștere calculată conform formulei stabilite de lege, ce include inflația și 50% din câștigul salarial mediu brut.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită