Web Analytics

articol scris miercuri, 13 mai 2026

Se oprește apa la Moșoaia și Mihăești, joi, 14 mai

SC Apă Canal 2000 SA Piteşti anunțpă că va sista furnizarea apei potabile în comunele Moșoaia și Mihăești, joi, 14 mai, din cauza lucrărilor de igienizare a rezervoarelor de înmagazinare a apei din stațiile de pompare.

Astfel, în comuna Moșoaia sistarea va fi între orele 9–18, fiind afectaţi utilizatorii situaţi pe străzile Gazului, Frasinului, Morii, Bradului, Cireșului, Platou Stejarului, Apusului, Drumul Sării, Câmpul cu Flori, Smeurica, Răsăritului, Dealului, Colina Verde, Smeura de Sus și, parțial, pe str. Olteni.

Iar în comuna Mihăești sistarea e programată între orele 8–22, fiind afectaţi utilizatorii din satele Mihăești, Valea Bradului și Vlădeni.

Apă Canal își cere scuze faţă de consumatorii afectaţi de lipsa apei potabile şi îi asigură că echipele care efectuează lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervenţiilor în cel mai scurt timp.

Consumatorilor li se recomandă să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperilor.

Pentru informaţii privind întreruperile de apă, precum şi pentru semnalarea unor probleme la reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare, puteți contacta operatorul la Call Center (nonstop) - tel. 0248 223 237. De asemenea, informaţiile cu privire la opririle de apă sunt postatepe site-ul societăţii www.apacanal2000.ro, la secţiunile „Lucrări programate‟ sau „Avarii‟.

Citește și: Schimbări majore la CFR: mai multe trenuri vor fi înlocuite parțial cu autocare

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bolnavi şi… bolnavi. Românii, la vremea izmenelor

Se întâmplă în fiecare an, de pe la jumătatea lui octombrie, când se răcește brusc vremea. În țara masculului alfa […] Citește!

Lecția de drept. Bullying în școli: cum poți acționa legal

Bullyingul a încetat de multă vreme să fie perceput ca o simplă neînțelegere între copii. Începând cu anul 2019, violența […] Citește!

Update. Românul accidentat în Bulgaria e Piteștean

Revenim cu informații în legătură cu accidentul din Bulgaria, produs marți, 10 noiembrie 2026. Românul rănit, este din Pitești. Piteșteanul, […] Citește!

Dumitru Tomescu – director Dacia şi AUTORO: „Stroe, când s-a văzut împărat, a început să dea în cei din Centrală” (9)

Atunci, la venirea d-lui Stroe, a avut loc o schimbare majoră în cariera şi chiar în viaţa dvs. Ne puteţi […] Citește!

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Pr. dr. Rafael Vintilă: „A murit răbdarea de a asculta muzică?”

Pr. prof. dr. Vintilă Rafael: A murit răbdarea de a asculta muzică? Dr. Andrei Tase: Nu cred că omul contemporan […] Citește!

Pitești. Amendă usturătoare pentru un șofer prins fără RCA

Marți, 10 noiembrie 2026, un bărbat în vârstă de 45 de ani s-a ales cu o amendă usturătoare în urma […] Citește!

Sfatul psihologului. Cât durează de fapt „până la sfârşitul anului”

În noiembrie începe lista nescrisă. Până la Crăciun trebuie rezolvate dosarul de la bancă, controlul medical tot amânat, camera copilului, […] Citește!

Impactul Inteligenţei Artificiale asupra Consacrării şi Garantării Drepturilor Omului, la Centrul Cultural Piteşti

Miercuri, 11 noiembrie, de la ora 14, în Sala „Ars Nova” de la Centrul Cultural Pitești, va avea loc dialogul […] Citește!

Dr. Vlad Negru şi dr. Marius Banu au participat la un program dedicat dezvoltării şi managementului afacerilor

În spatele unei clinici care evoluează se află oameni care aleg să înveţe permanent Dr. Vlad Negru și Dr. Marius […] Citește!

Ne încărcăm telefonul în fiecare zi. Dar pe noi?

Organismul nu funcţionează cu baterie infinită. În fiecare seară punem telefonul la încărcat.Facem revizia mașinii.Actualizăm calculatorul.Îngrijim lucrurile care ne sunt […] Citește!

La mulţi ani sărbătoriţilor săptămânii!

În săptămâna 11-17 noiembrie șapte personalități argeșene își sărbătoresc ziua de naștere. Primul sărbătorit, pe 11 noiembrie, este dr Mihail […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu, vot important privind investițiile în infrastructura de gaze naturale

Investiții mai rapide în infrastructura de gaze naturale, mai puțină birocrație și o utilizare mai eficientă a banilor publici. Pentru […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Bolnavi şi… bolnavi. Românii, la vremea izmenelor

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete