Web Analytics

Se instituie CARANTINA de noapte pentru 5 localități din Argeș!

de | 9.10.2021 09:48 | Actualitate

Conform datelor furnizate de DSP Argeș, CJSU a hotărât ca pentru 5 localități argeșene sa se aplice carantina de noapte. Este vorba de localitățile Râca, Oarja, Bradu, Rociu și Suseni, unde rata de infectare a depășit 6 la o mie de locuitori.
Astfel că începând cu ora 20:00 și până la ora 05:00, circulația va fi interzisă pentru persoanele nevaccinate.
Citește și: Agricultură: Comisia Europeană adoptă măsuri excepționale de sprijin pentru sectorul vitivinicol și pentru sectorul fructelor și legumelor
Principalele măsuri care vor fi luate:

– instituirea măsurii carantinei de noapte, in intervalul orar 20.00-5.00, cu următoarele excepţii:

deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei;

CITEȘTE ȘI: Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 a trecut de 12 la mie, în Capitală

deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Se exceptează de la această măsură persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 şi care fac dovada situaţiilor prevăzute prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19.

-obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;

– activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este interzisă.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii