Web Analytics

articol scris joi, 18 ianuarie 2024

Se demolează o clădire reper în Câmpulung

Începutul de an a însemnat și debutul raderii de pe fața pământului a clădirii și anexelor care au format de-a lungul mai multor decenii Autogara Montana Câmpulung. Astfel va dispărea ceea ce a constituit un punct de reper pentru toți muscelenii, deși ceva timp de acum înainte se va mai face referire la ”autogară” și ”zona autogării” ca punct de orientare în municipiu.

Un supermarket se va ridica pe locul în care a funcționat autogara. Va fi al șaptelea de acest fel din Câmpulung, în afara minimarket-urilor care și acestea nu sunt deloc puține. Legal totul este în regulă, există autorizații pentru demolare și ulterioara construire, iar regretele îi încearcă pe cei care în timp de decenii au avut ca punct de reper autogara fie ca loc de plecare ori sosire, fie ca localizare a unei întâlniri. Sute de musceleni s-au manifestat și se manifestă astfel pe rețelele de socializare.
Desființarea Autogării s-a produs efectiv în urmă cu circa doi ani, atunci când autobuzele și microbuzele firmei Montana ori aflate în tranzit nu au mai avut acces în locație pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor. În timp, societatea și-a restrâns drastic activitatea, sediul administrativ a fost mutat, iar călătorii așteaptă acum mașinile pe marginea străzii.

Vândută și revândută în ultimii 15 ani

Montana SA Câmpulung, firmă de transport care a deținut autogara, este continuatoarea întreprinderii care a funcționat înainte de 1989 și care a fost privatizată nu fără scandal în 1999, directorul și salariații devenind atunci proprietari ai pachetului majoritar de acțiuni. În timp, societatea a devenit aproape integral proprietatea unei singure persoane, iar în urmă cu peste un deceniu și jumătate a început să fie controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea prin firme precum Atlassib Sibiu și Horticola Internaţional Sibiu. Iar după 2020 a început vânzarea masivă a activelor. Prima dată au fost înstrăinate autobaza și garajele - situate în altă locație, apoi a venit rândul autogării care a costat circa un milion de lei. Până să ajungă la actualul proprietar, un dezvoltator imobiliar care operează investițiile Penny în România, s-a aflat și în portofoliul altor firme.
Cătălin I. Butoiu

Citește și Primăria Câmpulung a ajuns la fundul sacului

Citește și Primăria Câmpulung, bună de plată pentru un alt angajat disponibilizat

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Familia, cea mai preţioasă victorie pentru portarul Cătălin Căbuz!

Dincolo de paradele spectaculoase, Cătălin Căbuz, portarul echipei FC Argeş, trăiește cele mai prețioase victorii alături de cei dragi Pe […] Citește!

petrescu-dan

Dan Petrescu, favoritul lui Gigi Becali!

Dan Petrescu (58 de ani) la FCSB este un scenariu din ce în ce mai discutat după eliminarea formației bucureștene […] Citește!

În ce ţară nu va mai antrena Victor Pițurcă

Victor Pițurcă (70 de ani) a vorbit despre o posibilă revenire pe banca tehnică și a transmis un mesaj fără […] Citește!

UEFA schimbă regula cartonașelor galbene înaintea noului sezon

UEFA a confirmat două modificări importante pentru sezonul 2026-2027 al competițiilor europene. UEFA continuă să modifice regulamentul competițiilor europene. Începând […] Citește!

Doliu în mediul de afaceri din Argeș. A murit Constantin Pănescu

Doliu în mediul de afaceri din județul Argeș. Constantin Pănescu, fondatorul Grupului Alcadibo și omul care a condus compania METABET […] Citește!

Român de 19 ani, mort pe câmp în Italia. Anchetatorii suspectează un șoc termic provocat de caniculă

Autoritățile italiene investighează moartea unui român în vârstă de 19 ani, care s-a prăbușit în timp ce lucra la culesul […] Citește!

Alertă sanitară după apariția unui focar de variolă ovină la o fermă cu 600 de oi

Autoritățile sanitar-veterinare au instituit măsuri stricte după confirmarea unui focar de variolă ovină într-o fermă din localitatea Popești, județul Iași. […] Citește!

Start pentru Programul FIV 2026! Din 17 august se deschid înscrierile

Persoanele care doresc să beneficieze de sprijin financiar prin Programul FIV 2026 își vor putea depune dosarele începând cu 17 […] Citește!

Lionel Messi sare în ajutorul Spaniei. A donat o sumă impresionantă pentru victimele incendiilor

Lionel Messi a oferit o donație de 80.000 de euro pentru sprijinirea reconstrucției zonei Sierra Oeste, din apropierea Madridului, grav […] Citește!

Lovitură pentru Guvern! Șoferii scapă, deocamdată, de suspendarea permisului pentru amenzile neplătite

Șoferii care au amenzi rutiere neachitate nu riscă, cel puțin pentru moment, suspendarea permisului de conducere prin noul sistem pregătit […] Citește!

Furt surprins pas cu pas pe aeroportul din Brașov: un bărbat a golit cutia milei și a pus-o la loc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat

Un bărbat a intrat în atenția polițiștilor din Brașov după ce ar fi sustras bani din cutia milei amplasată în […] Citește!

Criza din Ceuta provoacă noi tensiuni în UE. Reacția Spaniei după reuniunea de urgență a miniștrilor de interne

Ministrul spaniol de Interne, Fernando Grande-Marlaska, a declarat că reuniunea extraordinară a miniștrilor de Interne din Uniunea Europeană, convocată în […] Citește!

Omul săptămânii

Constantin Menciu

Opinie

dan-andronic-editorial

„Șoricelul” Bolojan recunoaște că împarte cașcavalul cu „șobolanii” de la AUR

Din ediția tipărită

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete