Procese cu doctori dați în judecată de pacienți sunt destule, dar procese în care doctori dau în judecată alți confrați pentru că le-a fost stricată imaginea, mai rar! Și totuși se întâmplă în Argeș, mai exact pe rolul Judecătoriei Pitești, acolo unde s-a întors dosarul ginecologului Sorin Pletea (foto stânga), șef de secție la Spitalul Mioveni, care l-a chemat în judecată pe colegul său, tot medic ginecolog, Claudiu Vele (foto dreapta), dar și pe asistenta Gabriela Radu.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 13.01.2022, dr. Sorin Pletea a solicitat obligarea celor doi la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este medic la Spitalul Orăşenesc Mioveni şi a fost acuzat de către pârâţi, care sunt medic, respectiv moaşă – la acelaşi spital, că practică proceduri medicale neautorizate și că i-au afectat, în acest fel, imaginea şi reputaţia şi au avut un puternic impact emoţional negativ asupra lui. După mai multe amânări și după ce procesul a ajuns la Judecătoria Sectorului 3 București (pentru că pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței piteștene și le-a fost admisă), a ajuns din nou la Judecătoria Pitești, la cererea reclamantului. Pe data de 17 mai a.c., a avut loc un nou termen de judecată în care magistrații piteșteni au admis probele solicitate de dr. Pletea, respectiv proba cu înscrisuri și proba cu doi martori, și anume alte două asistente de pe aceeași secție, Adela Zaharia și Silvia Iordache, nominalizate de șeful lor, pentru a fi audiate. Se pare că scandalul, care durează de la sfârșitul lui 2021, nu va lua sfârșit prea curând și s-a soldat deja cu plecarea doctorului Vele de la Spitalul Mioveni, anul trecut.
Dacă vă amintiți, pe când se afla la Spitalul Județean de Urgență Pitești, medicul ginecolog Sorin Pletea a fost suspendat temporar din activitate după ce șeful Ocolului Silvic Pitești, Sorin Balaș, l-a acuzat de malpraxis, pentru că fetița lui a suferit leziuni cerebrale la naștere, ulterior decedând, iar mama ei a fost salvată pe ultima sută de metri la București. După doi ani de judecată, medicul Sorin Pletea a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare și cu interzicerea dreptului de a mai profesa ca medic ginecolog. Instanța a stabilit și despăgubiri morale în favoarea familiei Balaş, în valoare de 500.000 de euro. Doctorul Sorin Pletea a făcut recurs la decizia instanței și a obținut ca plata despăgubirilor să revină în sarcina Spitalului Județean de Urgență Pitești, susținând că nu a avut suficiente condiții pentru a exercita un act medical de calitate. SJUP a plătit atunci, dar, tot pe calea instanței, l-a obligat pe medic să returneze în conturile spitalului sumele plătite soţilor Balaş, dar şi pe cele pe care urma să le achite în viitor, până la acoperirea integrală a sumei de o jumătate de milion de euro. Judecătorii au ridicat, însă, interdicția de a practica ginecologia pentru dr. Pletea.
Citește și Cutremur la AJVPS Argeş! Directorul executiv Sergiu Chiriţă şi-a dat demisia!
0 Comentarii