
În acest sfârșit de săptămână, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au desfășurat șase acțiuni de informare preventivă și șase controale la unități de turism și alimentație publică, precum și în unități în care sunt organizate tabere pentru copii, în localitatea Arefu, zona Transfăgărășan.
Au fost identificate opt deficiențe și aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 85500 de lei. „Principalele nereguli au vizat funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu, exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice, neasigurarea măsurilor de limitare a propagării focului și fumului în interiorul construcțiilor, precum și neefectuarea lucrărilor de termoprotecție a materialelor combustibile, în special a elementelor din lemn care fac parte din structura construcțiilor”, transmite ISU Argeș.
Citește și Ce se judecă la Tribunalul Argeș în perioada vacanței
Pompierii anunță că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, iar inspectorii de prevenire ai ISU Argeș vor manifesta toleranță zero față de operatorii economici și instituțiile care nu respectă prevederile legale privind apărarea împotriva incendiilor și securitatea la incendiu
Citește și Video. Argeșean reținut pentru furt dintr-o locuință. Proprietarii nu erau în casă



0 Comentarii