Astăzi este Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor, ziua în care prăznuim îngroparea Mântuitorului și pogorârea Sa la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică. Sâmbăta Mare este zi de adâncă tăcere, acum Hristos coboară în adâncul iadului ale cărui porţi le va sfărâma şi îi va scoate la lumină pe cei care de la începutul lumii au murit în nădejdea vieţii veşnice şi a Învierii.
În Sâmbăta Mare, credincioşii se roagă, îşi amintesc de patimile suferite de Iisus Hristos pentru mântuirea omenirii şi se pregătesc pentru ca seara să ia parte la slujba de Înviere. În Sâmbăta Mare, sunt numeroase tradiţii şi obiceiuri care se respectă. Aceasta este ultima zi de pregătire a Paştilor, când se sacrifică mielul, iar gospodinele pregătesc cea mai mare parte a mâncărurilor tradiționale şi definitivează curăţenia.
Citește și: BOR: Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară
Pentru ca toţi membrii familiei să fie sănătoşi în decursul întregului an, oasele şi resturile adunate după ce se taie mielul se îngroapă la rădăcina unui măr sau păr sănătos. Se deretică prin casă şi se pregătesc hainele curate care se vor îmbrăca la slujba de Înviere. În ziua de Înviere se poartă haine noi, albe, după cele de doliu purtate în Săptămâna Patimilor, iar femeile trebuie să poarte cel puţin o cămaşă nouă, iar bărbaţii, o pălărie nouă.
Sâmbătă seara, înainte de slujba de Înviere, în special la ţară, gospodinele pregătesc coşul cu bucate, ce urmează să fie dus la biserică, pentru a fi sfinţite de preot. În coş, fiecare gospodină pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin.
Se spune că nu este bine să dormi în Sâmbătă Mare, întrucât atunci când se deschid cerurile Domnul poate vedea înlăuntrul fiinţelor, iar dorinţele pe care ţi le pui se vor împlini. În Ardeal, tinerii obişnuiesc să împodobească, de sâmbătă noaptea, cu crengi de brad porţile caselor unde locuiesc fete nemăritate. Fetele care au pândit toată noaptea la ferestre ştiu pe cine să răsplătească, astfel că flăcăii primesc în ziua de Paşte bucate sau bani.
Înainte de miezul nopții, se pornește către biserică, unde credincioșii primesc Lumină, semn al Învierii Domnului. După slujbă, oamenii merg la cimitir și aprind și acolo lumânări, pentru a vesti și celor de dincolo Învierea Mântuitorului. Se spune că sâmbătă seara se deschid cerurile, iar sufletele rudelor decedate vin la casa unde au locuit înainte de plecarea în eternitate.
0 Comentarii