Controale extinse la nivel național au dus la sancțiuni consistente aplicate comercianților de produse de origine animală. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat amenzi care depășesc un milion de lei, în urma unor nereguli descoperite în perioada 23–25 iunie.

Sute de sancțiuni și produse scoase din circuitul comercial
În total, inspectorii au aplicat 263 de amenzi contravenționale, iar valoarea cumulată a sancțiunilor depășește pragul de un milion de lei. Pe lângă acestea, au fost emise 155 de avertismente.
De asemenea, autoritățile au dispus măsuri suplimentare, printre care:
- oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme, în valoare de peste 118.000 de lei
- retragerea temporară de pe raft a unor produse evaluate la aproximativ 61.000 de lei
- suspendarea activității pentru doi operatori economici, până la remedierea deficiențelor
Probleme descoperite de inspectori
În urma verificărilor, inspectorii ANPC au identificat mai multe abateri, printre care inducerea în eroare a consumatorilor privind originea produselor, dar și nerespectarea condițiilor de depozitare pentru carne, lactate și ouă.
Au fost descoperite și situații în care produsele erau vândute fără etichete complete sau fără informații esențiale precum data expirării, specia sau cantitatea netă.
Totodată, în unele cazuri, ambalajele nu respectau standardele, fiind neetanșe sau lipsite de elemente obligatorii de identificare, iar denumirile comerciale nu corespundeau cu documentele de proveniență.



0 Comentarii