Web Analytics

articol scris sâmbătă, 15 noiembrie 2025

S.I.P.A Muntenia, indignare față de modul în care Ministerul Educației a gestionat fondurile din PNRR

S.I.P.A. "MUNTENIA "exprimă profunda îngrijorare și indignare față de modul în care Ministerul Educației a gestionat reformele asumate prin PNRR în domenii esențiale pentru sistemul de învățământ: educația timpurie, învățământul profesional și digitalizarea. "Aceste domenii reprezintă pilonii modernizării educației, însă, în ciuda finanțării europene puse la dispoziție, numeroase ținte și jaloane au fost eliminate, iar reformele au fost ratate sau amânate nejustificat" explică, într-un comunicat de presă, cel mai important sindicat al învățământului preuniversitar din regiune.


"În loc să își asume responsabilitatea pentru eșecul managerial și politic, ministrul Educației, Daniel David, a ales să transfere vina asupra profesorilor, afirmând că „lipsa de pregătire a cadrelor didactice este cauza principală a analfabetismului funcțional”.
Această declarație este calomnioasă, profund nedreaptă și ignoră realitatea din școli:
profesorii lucrează în condiții de subfinanțare cronică de 35 de ani.
Programele de formare continuă nu sunt finanțate și nu sunt adaptate nevoilor reale ale școlii.
Lipsesc resursele educaționale digitale și dotările promise în PNRR.
Infrastructura școlară, în special în rural, rămâne precarizată.
Clase supraaglomerate, muncă neplătită și responsabilități crescute prin legislație incoerentă.
A pune întreaga povară pe umerii profesorilor reprezintă o fugă de răspundere și o încercare de a acoperi eșecul instituțional al ministerului în implementarea propriilor reforme asumate în fața Comisiei Europene.
Vina nu este a profesorilor, ci a decidenților politic și administrativ.
Analfabetismul funcțional este un fenomen complex, alimentat de:
lipsa investițiilor reale în educație,
absența politicilor coerente de sprijin pentru educația timpurie,
incoerența curriculară,
eșecul modernizării învățământului profesional,
întârzierea digitalizării,
migrația masivă a familiilor și decalajele sociale.
Resursele alocate prin PNRR reprezentau șansa istorică pentru a schimba aceste realități. Faptul că jaloane întregi din cele 7 reforme și 18 investiții au fost eliminate reflectă nu lipsa de competență a profesorilor, ci lipsa de viziune, de management și de responsabilitate la nivelul conducerii ministerului.

Citește și Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (66) Georgiana Gheorghe, director executiv APADOR-CH România: „Opacitatea şi indiferenţa autorităţilor pot constitui o atingere directă a drepturilor omului”
Solicitările noastre:

  1. Retragerea publică a declarației prin care ministrul a acuzat profesorii pentru analfabetismul funcțional.
  2. Transparență totală privind reformele eliminate, fondurile realocate și stadiul fiecărei investiții din PNRR.
  3. Relansarea urgentă a reformelor esențiale: educația timpurie, profesională și digitalizarea, printr-un plan realist, consultat cu partenerii sociali.
  4. Investiții în formarea reală a cadrelor didactice, finanțate, accesibile și relevante.
  5. Dialog social autentic, nu comunicare unilaterală și campanii de culpabilizare.
    Profesorii nu sunt vinovații de serviciu ai României.
    Ei sunt cei care țin școala în viață, în ciuda tuturor neajunsurilor.
    Responsabilitatea reformelor ratate aparține celor care conduc Ministerul Educației, nu celor care lucrează zi de zi cu elevii într-un sistem lăsat fără suport, fără resurse și fără direcție strategică.
    SIPA "Muntenia" rămâne ferm pe poziție în apărarea demnității profesionale a cadrelor didactice și solicită conducerii ministerului respect, responsabilitate și asumare reală a obligațiilor față de școală și societate.
    Biroul Operativ al S.I.P.A MUNTENIA."

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

bnr

Banca Națională a României: Rezervele internaționale – octombrie 2026

La 31 octombrie 2026, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 58.553 milioane euro, față […] Citește!

Peste 1,3 tone de petarde și artificii, descoperite de polițiști în Ilfov. Percheziții în cadrul Operațiunii JUPITER

O cantitate impresionantă de articole pirotehnice a fost descoperită de polițiști în urma unor percheziții desfășurate luni, 2 noiembrie 2026, […] Citește!

Studiu: Românii pregătesc cheltuieli mai mari de Black Friday 2026. Câți bani vor să scoată din buzunar și ce produse sunt cele mai căutate

Românii sunt pregătiți să aloce mai mulți bani pentru cumpărăturile de Black Friday din acest an, iar interesul pentru produsele […] Citește!

Ai stat prea mult la coadă la ANAF? Fiscul introduce un nou sistem prin care românii pot evalua funcționarii și serviciile primite

Românii care merg la sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor avea, începând de săptămâna viitoare, posibilitatea să își […] Citește!

Alertă cu bombă la bordul unui avion Wizz Air. Aeronava, escortată de un avion de vânătoare și deviată de urgență la Budapesta

Momente tensionate pentru pasagerii unui avion Wizz Air care efectua luni, 2 noiembrie 2026, o cursă între Londra și Sofia. […] Citește!

Rezervele valutare ale României au scăzut cu peste 1,5 miliarde de euro într-o singură lună

Rezervele valutare ale României au înregistrat o scădere importantă în luna octombrie 2026, pe fondul unor ieșiri de fonduri care […] Citește!

Atac cibernetic în România: Hackerii au preluat controlul frigiderelor din șase supermarketuri

Frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț de supermarketuri din România au fost vizate de un atac cibernetic în noaptea […] Citește!

VIDEO. Orașul Ștefănești are nouă locuri de joacă

Orașul Ștefănești are nouă locuri de joacă. Cel mai recent a fost inaugurat la școala "Radu Golescu", unde s-a reabilitat […] Citește!

Germania. Cuie și ace, în dulciurile oferite copiilor de Halloween

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, o fetiță de doar nouă ani a suferit răni cumplite la nivelul limbii din cauza unui […] Citește!

București. 43 de copaci căzuți și 30 de autoturisme avariate în urma furtunii

Luni, 2 noiembrie 2026, un copac s-a prăbușit pe strada Dezrobirii din Militari, Sectorul 6 și a căzut peste o […] Citește!

Marcel Ciolacu își amână nunta cu Sorina Docuz, după scandalul blănurilor de lux de la botezul fiului lui Alfred Simonis

Marcel Ciolacu a decis să amâne nunta cu partenera sa, Sorina Docuz, după controversele apărute în urma botezului fiului lui […] Citește!

Visa să devină pilot de linie, dar a murit la 20 de ani în tragedia aviatică din Florida

Nathalia Gadelha Filgueiras, o tânără de 20 de ani, se numără printre cele nouă persoane care au murit în urma […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete