Constantin Fântâneru, unul dintre cei mai importanți scriitori români din perioada interbelică, s-a născut la 1 ianuarie 1907, în comuna Leordeni, satul Glodu. La 9 ani, este rănit de o grenadă la un picior, aruncată de un soldat german la întâmplare, în drumul spre București al armatelor cotropitoare din Primul Război Mondial. Nu e momentul să-i refacem biografia aici, fiind suficient să spunem că la Liceul „Sf. Sava” va fi coleg cu Eugen Ionescu (acesta își va petrece două vacanțe la Budișteni), ulterior devenind prietenul lui Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Vladimir Streinu, Mircea Vulcănescu. Debutează cu romanul „Interior”, în 1932, adevărat punct de cotitură în proza românească a acelor ani.

Prin relația directă cu Stelian Popescu, scriitorul Constantin Fântâneru are meritul de a fi reînființat, în 1938, „Universul literar”, o publicație în care au publicat cei mai importanți scriitori, indiferent de orientare (Mircea Eliade, Vladimir Streinu etc). Fântâneru a publicat, săptămână de săptămână, cronica sa literară, alături de alte studii și articole (peste 200, în perioada 19 februarie 1938 – 15 noiembrie 1941). O selecție severă dintre studiile sale risipite în „Universul literar” a fost publicată în volumul „Cruciada umbrelor” de către Aurel Sasu, în 2001, la Editura „Paralela 45” din Pitești.
Prea puțini cunosc activitatea ca poet a lui Constantin Fântâneru. Debutează cu placheta „Râsul morţilor de aur”, în 1940, an în care publică și volumul „Poezia lui Lucian Blaga şi gândirea mitică”. Parte dintre poeziile inedite apar abia în 2009, „Cuvinte de humă”. Cităm o strofă din poezia „Pe tărâmul umbrei”: „Rupt din soare, smuls din lună/ Rătăcit din cer de stele/ Pe tărâmul umbrei rele/ Cineva mă tot adună…”

Citește și Cum am ajuns să botez Şcoala „Fântâneru”

Citește și Eveniment editorial. ”Poezia lirică în Muscel”

Retras, după Al Doilea Război Mondial, în satul natal, va duce o viață anonimă. Avea dreptate, încă din 1932, Eugen Ionescu să scrie: „Constantin Fântâneru nu se simte bine nici la oraș, nici în cultură, nici printre oameni, nici singur”.  Între 1949 şi 1969 a predat limbile latină, franceză şi rusă la liceul din Topoloveni. Ba chiar a scris lucrarea de licență pentru… directorul liceului din anii 60, Ion Ștefan (nepot al lui Ion Diaconescu, cu stagiu la Moscova, ajuns director doar cu liceul, repus director, țărănist, de unchiul său!). 
Dar a scris permanent. Discutând cu dl. ing. Ion Fântâneru, omul care s-a îngrijit personal (a subvenționat) de apariția a 12 volume de Constantin Fântâneru, unchiul său, am aflat că mai există încă pe atâtea manuscrise rămase netipărite în volum! Dl. Fântâneru a donat manuscrisele originale Bibliotecii Academiei, în așteptarea unui sponsor (cei câțiva au fost din Topoloveni, îndeosebi de la Subansamble Auto). Manuscrisele cuprind multe pagini de jurnal, romane inedite, proze scurte și traduceri. Romanul „Călătoria lui Orfeu”, rămas și el în manuscris, a fost început în anul 1969, conform jurnalului ținut de Fântâneru. Acest roman (tipărit în 2010) vorbește despre scriitură ca act religios.

Jurnalul scriitorului, structurat de Aurel Sasu în funcție de tematica urmărită: „Jurnal de vise” (15 septembrie 1969 – 24 mai 1970), „Filosofia unică” (11 iulie 1971 – 19 octombrie 1971) și „Semenul uitat” (10 mai 1973 – 14 iulie 1973). Fântâneru lucrează în acea perioadă la romanul „Magda” și la „Halucinația ideatică” – o „călătorie în infern”, adevărată „experiență abisală” provocată de… Rebreanu, Arghezi, Blaga, Tudor Vianu din anii de tulburare nervoasă!
În 1970, la un recensământ al scriitorilor comandat de Zaharia Stancu, Primăria Leordeni primește o adresă prin care să comunice Uniunii Scriitorilor data… decesului lui Constantin Fântâneru! Scriitorul află și decide să rupă tăcerea. Era viu! Bate la ușile redacției „Argeș” cu un calup de „Narațiuni”, care apar după mult timp de amânări. Scriitorul povestește, în jurnalul său, cum era ținut pe la uși cu orele de către Gh. Tomozei, redactorul-șef, ținându-i de urât poeta Elisabeta Niță-Novac, aflată la debut.

Citește și Despre poezie şi bucurie la Liceul Teoretic „Ion Mihalache” din Topoloveni

În Argeş, numele lui nu spune nimic

Constantin Fântâneru e redescoperit după 1990. Romanul „Interior” cunoaște mai multe ediții, i se mai tipăresc 12 volume de inedite, i se dedică studii. Firește, nu în Argeș, aici intelectualii sunt ocupați cu Platon, cu Homer, Goethe, Heidegger, ci la București, Iași, Cluj-Napoca. În județul Argeș numele său nu le spune nimic literaților. Eventual, foștilor elevi de la Topoloveni, impresionați de timiditatea sa proverbială.
De altfel, Fântâneru era conștient de marginalitatea în care și-a dus existența vreme de decenii (până în 1975), notând în jurnal: „Satul în care m-am născut se cheamă Glodu. Este cel mai modest sat, sau unul din cele mai modeste, pe care le cunosc (…) Să ne imaginăm că pe șoseaua națională cineva ar pune în anul acesta turistic niște afișe: «Vizitați satul Glodu pentru atracțiile lui turistice!»”.

Dar iată că, spre lauda sa, Institutul Cultural Român a sprijinit traducerea și publicarea în limba spaniolă a cunoscutului roman „Interior”, scris de Constantin Fântâneru la 25 de ani. Se numește tot „Interior”, se vede că împăratul Traian, cel care a cucerit Dacia, era originar din Spania. Traducerea a fost realizată de Rafael Pisot şi Cristina Sava, în cadrul programului Translation and Publication Support (TPS) al I.C.R. Cartea a apărut la Editura „El Nadir”, din Valencia, Spania, și poate fi comandată (costă 18 euro). Mai mereu, celebritatea e postumă…

Citește și Medicul Teodor Craifăleanu lansează un nou volum de poezie