Românii, pe locul doi în Uniunea Europeană la consumul excesiv episodic de alcool. Procentul celor care beau mult cel puţin o dată de lună este aproape de două ori mai mare decât media europeană, arată statisticile oficiale. Sociologii explică fenomenul: pe de o parte, oamenii nu cunosc riscurile. Iar pe de altă parte, lipsesc alternativele de distracţie, mai ales la sate.
În România, 35% dintre adulţi au consumat băuturi alcoolice în exces cel puţin o dată pe lună. Media europeană e de 19%, arată datele oficiale pentru anul 2019.
Suntem pe locul doi în Uniunea Europeană după Danemarca la consumul excesiv episodic de alcool, definit de Eurostat ca fiind echivalent cu 60 de grame de etanol pur consumate la o singură ocazie.
CITEȘTE ȘI: Taiwanez-ul Chun Hsin Tseng este câștigătorul turneului de tenis Comesad BCR Open
Sociologii pun amploarea fenomenul pe seama mai multor factori. Patronii din industria băuturilor alcoolice spun că fenomenul este şi o consecinţă a faptului că avem producţie în gospodăriile populaţiei.
Consecinţele consumului excesiv de alcool sunt extrem de grave, avertizează medicii. Românii nu sunt însă şi în top la consumul zilnic de băuturi alcoolice. La acest capitol, portughezii, spaniolii şi italienii sunt înaintea noastră, arată statisticile europene.
Ete, ca se poate ; pai, pana cand numai in coada ?!