Web Analytics

România pe primul loc în UE la cazurile de tuberculoză

de | 20.03.2023 21:35 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

24 martie, Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei*
Aproape 60** de clădiri emblematice din România vor fi iluminate, pe 24 martie, în roșu, culoarea simbol a luptei împotriva tuberculozei. Împreună cu autorități locale și județene şi instituţii din 28 de județe, Parteneriatul Stop TB România se alătură eforturilor mondiale de conștientizare a populației cu privire la tuberculoză, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. Sloganul campaniei de informare și conștientizare pe care o derulăm anul acesta este #RespirăSănătos.

#RespirăSănătos înseamnă prevenire, identificarea simptomelor relevante şi diagnosticare încel mai scurt timp şi tratament corect, continuu şi de calitate, până la vindecare. Înseamnă
servicii de suport în comunitate şi susţinere financiară prin alocaţie de hrană pe toată perioada
tratamentului pentru pacienţii cu tuberculoză.

RespirăSănătos înseamnă şi aşezarea pacientului în centrul sistemului de sănătate şi tratarea acestuia ca un întreg, nu ca o singură afecţiune. De aceea, anul acesta dorim să
readucem în spaţiul public discuţia despre tuberculoză şi tulburări mintale, afecţiuni
stigmatizante care, de cele mai multe ori, se întâlnesc şi se potenţează.
Astfel, pe data de 23 martie organizăm evenimentul online ”Tuberculoza și sănătatea
mintală”, transmis live pe pagina de Facebook a Parteneriatului Stop TB Romania
(https://www.facebook.com/ParteneriatulStopTB).

Împreună cu medici pneumologi, specialişti în sănătate mintală şi organizaţii ale societăţii civile care lucrează cu persoane afectate sau la risc de tuberculoză, vom încerca să punem pe agenda autorităţilor din sănătate
necesitatea ca pachetul de servicii pentru tuberculoză să includă şi servicii pentru sănătate
mintală.

Campania dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei face parte din activitățile
Proiectului “Implicare civică pentru o sănătate mai bună a comunităţii” derulat de Fundația
Romanian Angel Appeal – Apelul Îngerului Român în parteneriat cu Asociația pentru Sprijinirea
Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund
România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE
2014-2021. Scopul proiectului este de a crește implicarea civică și capacitatea de participare la
luarea deciziilor a persoanelor afectate sau la risc de TBC și/sau HIV prin intermediul
Parteneriatului STOP TB România, astfel încât politicile publice propuse și implementate la nivel
central și local în comunități să țină cont de vocea acestor cetățeni, urmând principiul „Nimic
pentru noi fără noi”.

Parteneriatul Stop TB România
Persoană de contact:
Cristina Enache, Coordonator de proiect,

Citește și:

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *