Web Analytics

Robert Takacs: „Din partea Inspectoratului Şcolar Argeş s-a cerut o dezminţire la Bistriţa. Adică să spună Inspectoratul de la Bistriţa că am minţit…”

de | 6.05.2022 10:39 | Actualitate, Dezvăluiri, Politica si Administratie

Exclusiv. Interviu cu olimpicul care a declanşat taifunul naţional împotriva amatorilor care conduc IŞJ Argeş
”Doamna inspector școlar general de la Bistrița ne-a susținut, în ideea că nu am aruncat cu noroi, cum a spus mai multă lume, ci mi-am exprimat experiența și neplăcerile”, spune Robert Takacs, consfințind o realitate, aceea că șefii învățământului din Argeș s-au făcut încă o dată de râs
”Patronul de la «Dinastia» s-a plâns de faptul că lotul de la Bistrița a avut probleme cu alcoolul. Colegii de la Bistrița și de la Mureș sunt de acord cu mine și m-au susținut, mai puțin cei cazați la «Cornul Vânătorului», de la care am înțeles că au avut parte de condiții decente. Asta infirmă ideea aceea a egalității, pe care Inspectoratul Școlar a promis-o la deschiderea oficială”, mai dezvăluie Robert Takacs

Între 17 și 21 aprilie, Piteștiul a găzduit Olimpiada Națională de Limba Engleză, eveniment ce a creat ”conflicte” între organizatori și elevii participanți. În timp ce oficialitățile declară că ”au scris o poveste fără pereche”, elevii vin și-i contrazic flagrant cu realitatea: ”Condiții neplăcute de cazare. Hotelurile erau aflate în insolvență”.

La doar câteva zile de la încheierea Olimpiadei de la Pitești, ceea ce a devenit virală pe internet a fost postarea lui Robert Takacs, elev venit din Bistrița Năsăud la concurs. Din textul tânărului reiese că cei peste 300 de elevi participanți au fost cazați la marginea orașului și că transport li s-a asigurat doar în ziua probelor, nu în fiecare zi, așa cum li s-a promis la început. De altfel, condițiile de cazare de la două („Carmen” și „Dinastia”, n.red.) dintre cele patru hoteluri puse la dispoziție nu au fost cele mai bune: „toalete înfundate au inundat camera de dedesubt cu deșeuri”, se arată în postarea lui Robert. În numărul de săptămâna trecută am prezentat punctul de vedere al Alinei Manea, șefa Inspectoratului Școlar Județean Argeș, cu privire la postarea lui Robert. Alina Manea ne-a declarat că instituția a încercat să le ofere celor 364 de elevi ”cazări potrivite, conform bugetului alocat” și, privitor la postarea lui Robert, a catalogat-o drept ”un caz nefericit, care nu a beneficiat de ceea ce Inspectoratul a pus la dispoziție.”

Citește și Coincidenţă sau nu cu ce s-a întâmplat în Argeş? Condiţii improprii pentru elevii piteşteni de la ”Lipatti”, participanţi la Olimpiada Artelor de la Timişoara

„Mă străduiesc să-mi fac vocea auzită de mai mulți elevi”

Pentru ediția din această săptămână, l-am contactat telefonic pe Robert Takacs, olimpicul de la Bistrița Năsăud, cel care a avut curajul să vorbească despre experiența neplăcută de la Pitești.
”Am văzut și eu ce a declarat șefa de la IŞJ Argeș, cum că tot ce s-a întâmplat a fost o experiență neplăcută doar pentru mine. Sunt conștient că poate părea că e o experiență doar a mea. Tocmai de aceea, eu mă străduiesc să-mi fac vocea auzită de mai mulți elevi și să îi încurajez cumva să-și spună și ei experiențele. Mai sunt elevi care s-au întâlnit cu astfel de probleme la olimpiade. Sunt din Arad, Mureș, Timișoara. Cred că mulți elevi nu au curajul să-și spună povestea de teama reproșurilor venite din partea profesorilor, de la Inspectorat sau media. Profesorul meu coordonator m-a susținut, pentru că și el a fost cazat la același hotel cu noi (Hotel «Dinastia» Bascov, n.red.). Și colegii mei pot confirma ce am spus legat de toaletă, de mâncare, legat de problema cu transportul. Pentru că este o problemă în momentul în care ești cazat la 8 km de centrul orașului să nu ți se ofere transport decât în ziua probelor, nu la deschidere, nu la premiere”.

Citește și Cristian Gentea, despre Olimpiada desfășurată la Pitești:”Regret experiența neplăcută a elevilor”

Robert Takacs: „ Cei de la Inspectoratul de la Bistrița m-au susținut”

Robert a mai dezvăluit pentru Jurnalul de Argeș și că IŞJ Argeș a solicitat ca Inspectoratul Școlar din Bistrița să nege dezvăluirile apărute pe internet: ”Din partea Inspectoratului Școlar Argeș s-a cerut o dezmințire la Bistrița. Adică să spună Inspectoratul de la Bistrița că am mințit, că ce am spus eu nu este adevărat. Deci, în ideea asta, organizatorii de la Argeș vor să spună că elevii care se plâng de condițiile de acolo sunt, de fapt, niște mincinoși. Mie mi se pare normal ca fiecare să-și spună părerea sau nemulțumirea cu privire la o anumită situație.
Am fost cu o colegă și cu doamna profesor însoțitor și am discutat cu doamna inspector şcolar general de la Bistrița. Dânsa ne-a susținut în ideea că mesajul pe care l-am scris eu a fost unul diplomat, că nu am aruncat cu noroi, cum a spus mai multă lume, ci mi-am exprimat experiența și neplăcerile. Am făcut totul în ideea că aș dori să se schimbe ceva pe viitor. Deci, cei de la Inspectoratul de la Bistrița m-au susținut.”

Citește și Un elev s-a plâns de experienţa neplăcută trăită la Olimpiada Naţională de Engleză de la Piteşti

„Colegii cazați la Hotelul «Carmen» s-au plâns de atitudinea angajaților. Li s-a vorbit urât…”

Robert, împreună cu grupul său de elevi din Bistrița, a fost cazat la Hotel „Dinastia”, aflat la aproximativ 8 km de Pitești. Din ce dezvăluie Robert, patronul hotelului a mers până acolo încât, ca să scuze situația, i-a acuzat pe olimpici că au probleme cu alcoolul.
”Am primit susținere atât din partea profesorilor, cât și din partea elevilor. Mai ales din partea celor cazați la Hotel «Carmen» din Pitești și la «Dinstia» din Bascov. Colegii cazați la Hotel «Carmen» s-au plâns și de atitudinea angajaților. Li s-a vorbit urât, din motive pe care nu le cunosc, dar în principiu cred că au fost motive destul de nefondate. Iar patronul de la «Dinastia» s-a plâns de faptul că lotul de la Bistrița a avut probleme cu alcoolul. Colegii de la Bistrița și de la Mureș sunt de acord cu mine și m-au susținut, mai puțin cei cazați la «Cornul Vânătorului», de la care am înțeles că au avut parte de condiții decente. Asta infirmă ideea aceea a egalității, pe care Inspectoratul Școlar a promis-o la deschiderea oficială. După părerea mea și după cum am spus în postare, am impresia că vor fi mai mulți elevi care nu își vor mai dori să participe, pentru că și-au dat seama care sunt condițiile la majoritatea olimpiadelor”, spune Robert Takacs.

Citește și La Pitești, între 17 și 21 aprilie 2022, la OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ENGLEZĂ s-a scris o poveste fără pereche

„Ministrul nu s-a interesat deloc de condițiile de la pensiuni”

L-am întrebat pe Robert ce părere are despre declarația ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, în care acesta spune că ”nu se confirmă reclamațiile”. Elevul apreciază doar inițiativa ministrului de a majora alocația pentru cazare, de la 100 la 200 de lei.
”Ministrul a menționat două lucruri: că am fost cazați la pensiuni, dar, din ce a spus în declarație, nu s-a interesat deloc de condițiile de la acele pensiuni, de faptul că, după cum am aflat și noi de la localnici, pensiunile se aflau în insolvență înainte de participarea noastră la olimpiadă. Deci, doar simplul fapt că sunt pensiuni și nu internate nu e o garanție că sunt condiții decente acolo. Iar al doilea lucru este legat de transport, despre care domnul Cîmpeanu a spus că ni s-a oferit în fiecare zi. Țin să-l contrazic și să spun încă o dată că am avut transport doar în ziua probelor. Profesorii voluntari ne-au dus cu mașinile lor în condiții nesigure, adică am fost câte șase în mașină. Domnul Cîmpeanu a promis că, de anul viitor, se va dubla suma alocată per elev pentru cazare, de la 100 la 200 de lei. Ceea ce e bine. Nu am ce să comentez mai mult la ce a spus domnul ministru, pentru că faptul e deja consumat. Sper doar ca sistemul de învățământ din România să-și revină. Odată ce nu ai fonduri suficiente și odată ce nu se dorește o îmbunătățire, nu poți oferi condiții pe măsură și nu se va schimba nimic”, a concluzionat elevul din Bistrița.

Citește și „O poveste fără pereche”, peste care s-a tras apa în closete

Culmea ipocriziei! Cătălina Dumitraşcu, inspector adjunct IŞJ Argeş, le dă sfaturi părinţilor: „Învăţaţi-i pe copii să aibă atitudine! Critica ulterioară nu va duce nicăieri”

O reacție cu privire la situația neplăcută de la Pitești a avut și Cătălina Dumitrașcu, inspector adjunct al IŞJ Argeș. Aceasta a recunoscut că au existat unele scăpări și a venit cu un ”sfat” pentru elevi și părinți: ”Stimați părinți, lucrurile sunt perfectibile! Învățați-i pe copii să aibă atitudine, să comunice în timp real. Critica ulterioară nu va duce nicăieri!”.
Dumneavoastră ce credeți? E suficient? Noi zicem că nu, că de sfaturi parcă ne-am săturat…

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *