Web Analytics

articol scris joi, 27 aprilie 2023

Reprezentanții ADR Sud-Muntenia au vizitat Bazinul Olimpic din Pitești

Reprezentanții ADR Sud-Muntenia au fost la Bazinul Olimpic din Pitești, redeschis publicului din 24 aprilie. Prima competiție națională care a avut loc la bazin a fost Cupa Simfonia Lalelelor 2023.

„Reabilitarea Bazinului Olimpic a fost posibilă cu sprijinul și consultanța specialiștilor Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia: primul pas a fost făcut la jumătatea anului 2019, cu semnarea contractului de finanțare prin POR, fonduri nerambursabile. Alături de fondurile europene accesate, bugetul local a fost o sursă prin care municipalitatea a contribuit la renovarea tuturor spațiilor din bazin și aducerea lor la standarde internaționale: un spațiu modern, de care se bucură și sportivii de performanță, și începătorii”, a transmis Primăria Pitești.

Valoarea totală a proiectului de modernizare, montare sistem panouri solare și eficientizare energetică a Bazinului Olimpic din Pitești a fost de 19.206.095,89 lei (cu TVA), din care 13.703.254,54 lei (cu TVA) au fost obținuți prin finanțare nerambursabilă. Iar valoarea finală a lucrărilor din proiectul „Reabilitare Bazin Olimpic (etapa a II-a)” a fost de 8.946.340,70 lei (cu TVA), din bugetul local.

Citește și Elevii din Pitești iau lecții despre flori în „Săptămâna verde”

Directorul general ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, a vizitat complexul și a apreciat calitatea lucrărilor și a dotărilor.

„Sunt încântat de acest proiect! În acest moment, din tot ce cunosc eu, este cel mai performant Bazin Olimpic din Regiunea Sud-Muntenia, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât este realizat și cu contribuția Consiliului Local Pitești! Cu siguranță că, la prima vizită pe care reprezentanții Comisiei Europene o vor face în România, bazinul de înot de la Pitești va fi pe lista de proiecte de succes vizitate! Noi, Agenția de Dezvoltare Sud-Muntenia, ne mândrim de reușită!” – Liviu Mușat, Director General ADR Sud-Muntenia

„Vizita reprezentanților ADR Sud-Muntenia ne onorează, sunt foarte satisfăcut că rezultatul este văzut ca excepțional, ca urmare a unei îmbinări fericite a proiectului realizat cu sprijinul specialiștilor dumnealor și a unuia finanțat de municipalitate!” – Cristian Gentea, Primarul Municipiului Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, cu Adrian Văncică, a câștigat Marele Premiu la Festivalul de la Cottbus

Filmul românesc „Nu e locul tău aici”, scris și regizat de Florin Șerban, a câștigat Marele Premiu al Festivalului Internațional […] Citește!

România schimbă harta energetică a Republicii Moldova. Noua linie electrică spre Chișinău ocolește Transnistria

Republica Moldova a făcut un pas important pentru reducerea dependenței energetice de regiunea separatistă Transnistria. Noua linie electrică de înaltă […] Citește!

Boxer bătut de public din cauza unui gest făcut la finalul unui meci de titlu

Boxerul francez Murad Aliev, în vârstă de 31 de ani, a fost atacat de spectatori și membri ai staffului advers […] Citește!

Localnicii din Rășinari au ieșit masiv la vot și au spus „NU” exploatărilor miniere

Locuitorii comunei Rășinari, din județul Sibiu, s-au mobilizat duminică, 8 noiembrie 2026, pentru a-și exprima opinia în legătură cu exploatările […] Citește!

Decizie surprinzătoare în Spania: 188.000 de mii de tone de ulei de măsline, retrase de pe piață. Care este motivul

Spania, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, a luat o decizie neobișnuită pentru a împiedica prăbușirea […] Citește!

David Popovici, invitat de onoare la Inter Milano. Cadoul primit de la clubul lui Cristi Chivu

Campionul olimpic la înot David Popovici a fost prezent duminică la partida dintre Inter Milano și Como, din Serie A. […] Citește!

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete