Săptămâna trecută, Jurnalul de Argeș a publicat știrea că Primăria Ștefănești intenționează să cumpere de la Dacia Groupe Renault o fostă creșă și o fostă bază sportivă. Înainte de a intra în miezul problemei, pregătesc terenul.
În decembrie anul trecut, statul român s-a scociorât prin buzunare și a găsit vreo 25 milioane de euro, bani de bani, pe care i-a dăruit cu mărinimoasă inconștiență francezilor de la Dacia Groupe Renault, pentru un „proiect de investiții ce vizează extinderea capacității de producție vehicule”. De parcă mărirea profitului unei firme private e în grija statului român. Statul român (adică tu, și eu, și orașul Pitești, și orașul Ștefănești, și…) a dat, fără să ceară nimic în schimb, cantități impresionante de milioane de euro sau de facilități, care înseamnă alte multe milioane de euro. Exemplu, un pic mai înainte, alte „ajutoare de stat de 125 milioane de euro pentru Dacia-Renault și furnizorii săi”, după cum scrie în România Liberă. Nu mai caut pe internet, că cine știe ce mai găsesc. Plus programul „Rabla”, plus, plus, plus… alte multe cadouri, tehnic intitulate „ajutoare de stat”, din partea statului român către francezii de la Dacia Groupe Renault. Întotdeauna statul român a dat, fără să ceară nimic în schimb. O fi bine? O fi rău? Până când? Întrebări fără răspuns!
Toți acești bani dați de către statul român către francezii de la Dacia Group Renault au o însușire din care derivă alte multe obligații. Sunt bani publici! Odată primiți, acești bani publici aproape că transformă multinaționala Renault aflată pe teritoriul României într-o instituție publică, cu toate obligațiile care derivă din această situație. Iar informațiile care au legătură cu „creșterea și descreșterea imperiului” Dacia (ca să parafrazăm frumoasa zicere a lui Dimitrie Cantemir despre multinaționala otomană) și modul în care este influențată economia românească sunt pur și simplu informații publice.
Acestea fiind zise, să intrăm în miezul problemei. Săptămâna trecută, Jurnalul de Argeș a publicat știrea că Primăria Ștefănești intenționează să cumpere de la Uzina Dacia o fostă creșă și o fostă bază sportivă. Cert este că Groupe Renault, după ce a cumpărat Dacia, a arătat că nu are nevoie nici de baza sportivă, nici de creșă, ba, mai mult, a arătat că nici nu știe ce să facă cu ele. Așa că le-a lăsat în paragină. Fosta uzină folosea respectivele obiective exact pentru ce au fost create, adică pentru creșterea capacității de efort a propriilor angajați. Bineînțeles, mai întâi a angajaților din Ștefănești, care deloc întâmplător sunt la fel de mulți și acum ca și atunci. Exact trendul care este acum la toate multinaționalele, de a integra în apropierea angajaților cele necesare, de la creșă sau bază sportivă până la școală și îngrijire medicală.
Așadar, Primăria Ștefănești oferă 1,36 milioane de euro pentru o bază sportivă părăginită, iar francezii se lasă greu, că vor 1,45 milioane de euro. La fel și cu grădinița, tot în paragină, Ștefăneștiul oferă o sumă, iar francezii de la Dacia Groupe Renault vor mai mult. Poate vor mai mult pentru că știu că românii sunt proști și dau, de parcă n-ar da tot de la ei. Nu-mi place deloc propoziția, dar nu știu ce să cred. Sau, luându-se după multinaționala Petrom, poate le vine francezilor ideea să doneze comunității din Ștefănești, unde are foarte mulți angajați, cele două paragini. Sau, poate mai bine, se pune de un parteneriat public-privat, așa cum a fost gândit inițial, unde francezii aduc aport terenul și construcțiile, iar Primăria Ștefănești vine cu modernizarea și darea în folosință. Asta până nu le vine românilor mintea de pe urmă, să-i amendeze pe proprietarii celor două părăginături (care or fi ei!) cu maxim-maximorum, pe oră, și să le dea termen două zile să remedieze situația, să nu mai strice fața orașului.
Cristian VASILE

P.S. – Glumind, ar mai fi o soluție. Românii din Ștefănești să apeleze direct la președintele Carlos Ghosn, pentru care 2-3 milioane de euro reprezintă un mizilic.