Web Analytics

articol scris miercuri, 02 iulie 2025

Românii pot cumpăra noi titluri de stat Fidelis, din 4 iulie

A șasea ediție Fidelis din 2025, ce se va desfășura între 4 și 11 iulie oferă investitorilor dobânzi de până la 8,25% la emisiunile în lei și de până la 6,3%  la cele în euro, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, Alpha Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

Citește și: Sfârșitul plafonării la energie. Cum vor fi calculate noile facturi

Cei care vor să-și investească economiile în programul Fidelis, ediția din iulie, vor beneficia de următoarele dobânzi, neimpozabile: în lei: de 7,25% – cu scadența la 2 ani; de 8,25% – cu scadența la 2 ani pentru donator; de 7,70% – cu scadența la 4 ani; de 7,95% – cu scadența la 6 ani

În euro: de 3.40% – cu scadența la 2 ani; de 4.40% – cu scadența la 2 ani pentru donator; de 5.50% – cu scadența la 5 ani; de 6.30% – cu scadența la 7 ani

O noutate a acestei ediții este tranșa specială în euro, dedicată donatorilor de sânge, care până acum au putut subscrie doar titluri în lei la o dobândă preferențială. Aceasta este dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2025 și va avea o dobândă de 4,4%, cu scadența la doi ani.

De asemenea, donatorii de sânge beneficiază și de tranșa specială de titluri emise în lei, cu scadență la doi ani, la o dobândă de 8,25%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei.

Noua structură a programului Fidelis, împreună cu programul Tezaur, care include maturități de unu, trei și cinci ani, oferă investitorilor și celor care doresc să economisească prin titluri de stat întreaga paletă de maturități, de la unu la șapte ani, cu opțiuni atât în moneda națională, cât și în euro.

Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă; veniturile obținute ca urmare a deținerii titlurilor sunt neimpozabile; flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

În cele cinci ediții din 2025 investitorii au subscris în total peste 10,7 miliarde de lei, prin 115.429 de ordine de subscriere. Din această sumă, peste 1,14 miliarde de lei reprezintă suma investită de 16.789 de donatori-investitori.

Citește și: Pitești: Măsuri de protecție socială: tichetul electronic de energie!

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eliminare dramatică pentru Craiova! Ararat-Armenia a înscris golul calificării în minutul 90+8

Universitatea Craiova a ratat calificarea în Europa League într-un mod dramatic. Campioana României a pierdut cu 0-1 returul cu Ararat-Armenia, […] Citește!

Fotbalist de 15 ani, cercetat după ce ar fi înjunghiat de șapte ori un tânăr în Galați

Un adolescent de 15 ani, fotbalist care a fost selecționat în trecut la o acțiune a loturilor naționale de juniori […] Citește!

Video. Furtuna a făcut ravagii în Argeș. Pompierii solicitați în mai multe localități

În contextul avertizărilor meteorologice privind manifestarea unor fenomene periculoase, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru înlăturarea efectelor produse […] Citește!

Organizator de medicamente

Ministrul Attila, despre ordinul care să stopeze lipsa medicamentelor din farmacii: „Am eficientizat circuitul administrativ și am eliminat etapele intermediare și pașii inutili”

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila (UDMR), a anunțat, joi, punerea în transparență a ordinului care va trebui să stopeze […] Citește!

Plătești același preț, dar primești mai puțin. Avertismentul ANPC despre fenomenul „shrinkflation”

Un produs poate părea neschimbat la raft, însă cantitatea din ambalaj să fie mai mică decât înainte. Autoritatea Națională pentru […] Citește!

Cea mai mare bază NATO din Europa prinde contur în România. Va găzdui 20.000 de militari

Lucrările pentru extinderea și modernizarea Bazei 57 Aeriene „Mihail Kogălniceanu” intră într-o nouă etapă, după ce Guvernul urmează să aprobe […] Citește!

Medicamentele pentru nevoi speciale ar putea ajunge mai repede la pacienți. Ministerul Sănătății schimbă procedura

Ministerul Sănătății propune simplificarea mecanismului prin care sunt asigurate medicamentele prin procedura de nevoi speciale. Proiectul de ordin a fost […] Citește!

Cod galben de inundații în România. Argeșul și alte trei județe, sub risc de viituri rapide

Ploile prognozate pentru următoarele ore aduc un nou risc de viituri în mai multe regiuni ale țării. Institutul Național de […] Citește!

Avertizarea meteo se extinde până vineri

Meteorologii au emis, joi, o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, vânt şi izolat vijelii, cu rafale de până la […] Citește!

Scandal ecologic în Argeș: deșeuri provenite din mașini și echipamente electrice, îngropate ilegal. Patru bărbați, reținuți

O anchetă privind eliminarea ilegală a unor deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice a dus la reținerea a […] Citește!

Un piteştean performează în AI, în Germania, ca masterand al Universităţii din Dusseldorf. Lucian Tofan a creat un model de inteligenţă artificială care studiază creierul uman

Lucian Tofan este un tânăr piteștean cu mult bun simț, nu epatează în comportament, dimpotrivă, respiră o modestie tonică, este […] Citește!

Scandal uriaș în fotbalul mondial: UEFA pregătește plângere penală împotriva lui Gianni Infantino și FIFA

Un nou conflict major zguduie fotbalul mondial. UEFA pregătește o plângere penală în Elveția împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino, și […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!