Săptămâna trecută a fost adoptată o modificare legislativă (în prezent dată spre promulgare) care are ca scop combaterea situațiilor reale de alienare parentală întâlnite în număr foarte mare în practică și care afectează în mod grav un număr din ce în ce mai mare de copii.
România devine al doilea stat din lume care reglementează acest fenomen și defineste instituția juridica de “alienarea parentală”.
Definiția este aproape în totalitate lipsită de orice legătură cu ceea ce a fost numit în literatura de specialitate psihologică sindromul alienării parentale.
Există două criterii esențiale pentru existența unei situații de înstrăinare părintească și anume:
- Copilul manifestă reținere sau ostilitate față de unul dintre părinți;
- Comportamentul copilului este disproporționat sau nejustificat prin raportare la comportamentul părintelui respectiv față de copil.
Reținerea reprezintă înfrânarea sentimentelor naturale de afecțiune pe care copilul le simte față de părintele înstrăinat, precum și înfrânarea dorințelor sale de a petrece timp alături de acesta, de a comunica cu el, ș.a.m.d.
Ostilitatea reprezintă manifestarea unor sentimente de dispreț și/sau dușmănie față de părintele înstrăinat.
Reținerea sau ostilitatea trebuie să fie “disproporționate” sau “nejustificate”.
Disproporționalitatea acoperă situațiile în care reținerea sau ostilitatea se manifestă în legatură cu un comportament sau o serie de comportamente sub-optime ale părintelui înstrăinat care au afectat într-un fel sau altul relația părinte-copil, însă nu într-o măsură atât de severă pe cât ar sugera-o reacțiile copilului.
Nejustificarea acoperă situațiile în care nu există niciun fel de comportament al părintelui înstrăinat care ar putea explica, măcar în parte, reacțiile copilului la adresa acestuia.
Prin urmare, ceea ce este de evaluat este mai întâi comportamentul copilului (manifestă acesta respingere sau ostilitate față de părintele presupus înstrăinat) și apoi comportamentul părintelui presupus înstrăinat prin raportare la copil (s-a comportat acesta într-un mod care să facă atitudinea copilului proporțională sau justificată?).
Dacă aceste două criterii sunt îndeplinite, concluzia obligatorie este că acel copil este în mod intenționat supus unei forme de violență psihologică de către persoana care îl îngrijește, respectiv există o situație de înstrăinare părintească.
Orice lege, ca și aceasta, stabilește norme de drept, adică modele de comportament observate în societate și care primesc definire normativă, iar nu diagnostice ori rezolvări ale unor controverse psihologice.
Constatarea unei situații de înstrăinare părintească obliga instanțele să ia măsuri preferențiale atunci când se stabilesc raporturile dintre părinți si copii, inclusiv în ceea ce privește stabilirea custodiei exclusive și a unor programe de relații personale extinse în favoarea părintelui înstrăinat.
Totodata, instantele pot sa aplice parintelui alienator penalități financiare severe, stabilite proporțional cu veniturile celui penalizat, direct prin hotărârea judecătorească;
Durata maximă de soluționare a ordonanțelor președințiale de instantele de judecata este limitata la 30 de zile iar măsurile prevazute in lege se aplică în orice dosar nou de instanță, dar și dosarelor aflate deja pe rol.
Este reglementata totodata si modalitatea de reparare a legăturilor dintre copiii înstrăinați și părinții lor, prin obligarea direct în hotărârea judecătorească a părinților și a copilului la consiliere și terapie psihologică atunci când se constată o situație de înstrăinare părintească.
Conform logicii noilor reglementări, rolul psihologilor în cazurile de înstrăinare părintească este mutat din faza cercetării judecătorești – astfel cum se întâmplă în prezent în zona de reparare a consecințelor acestor situații.
Constatarea unei situații de înstrăinare părintească o face mereu un judecător, prin raportare la îndeplinirea (sau nu) a condițiilor din definiție conform probelor de la dosar, iar nu in baza unei expertize psihologice, care este implicit descurajat a fi folosită în noua reglementare.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Despre ordinul de protecție extins și cum îl poți obține
Citește și Lecția de drept. Penalități pentru neexecutarea obligației de a face sau de a nu face
0 Comentarii