# Declară vicepreşedintele PNL, Theodor Nicolescu. Vicepreşedintele PNL-Argeş, avocatul Theodor Nicolescu este de părere, urmărind evoluţia statistică a actelor normative promovate de puterea portocalie, că în România s-a anulat democraţia. Conform liderului liberal, PDL şi Traian Băsescu au reuşit astfel performanţa ca, în doar 3 ani de guvernare, să întoarcă România cu 21 de ani în urmă: „79% din legile adoptate de Parlament au fost iniţiate de Guvern. Având în vedere că Guvernul nu este altceva decât o unealtă a Preşedinţiei, la fel ca şi parlamentarii puterii, putem spune, având la bază aceste statistici, că în România democraţia a fost anulată. Pentru Traian Băsescu şi cei care îl servesc, Parlamentul nu mai reprezintă decât ceea ce însemna pe vremea comunismului Marea Adunare Naţională. Adică o instituţie de faţadă, o anexă a marelui cârmaci. De aceea o vrea şi redusă, cu o singură cameră. Putem să mai vorbim despre vreo reformă în această ţară, când lucrurile stau de la bun început aşa? “Reforma” lui Traian Băsescu ne-a întors cu 21 de ani în urmă”. (M.B.)

Compania Blue Air a intrat în faliment!
Compania Blue Air, deținută de statul român, a intrat oficial în faliment. Toate activele...
0 Comentarii