Un zvon a circulat zilele trecute în mediul academic. Conform acestuia, Universitatea Politehnica din București (UPB) poartă discuții pentru o preluare a Universității din Pitești (UPIT), potrivit informațiilor publicate pe Edupedu.ro. În acest context, rectorul UPB, Mihnea Costoiu, a spus la finele săptămânii trecute că ”există discuții cu mai multe universități, inclusiv cu Universitatea din Pitești”, dar că nu poate oferi deocamdată alte detalii.
Spre deosebire de Universitatea Politehnica din București, care are profil tehnic, instituția de învățământ superior din Pitești are, deopotrivă, și facultăți tehnice, și cu profil socio-uman. Prin urmare, ar fi realizabil un astfel de demers, privind preluarea? Dacă da, ce ar presupune asta? Sau sunt doar vorbe, zvonuri?
„E o porcărie! Am văzut și eu… Acum se publică orice și nu se verifică nimic. Nu suntem de preluat, nu suntem de predat! E adevărat că au fost unele discuții privind așa-numitele macrouniversități, universități federative, dar e cu totul altceva… Vă asigur că, dacă era ceva concret, vă informam eu” – ne-a declarat marți, 11 octombrie, rectorul UPIT, Dumitru Chirleșan.
Citește și Rectorul UPIT Dumitru Chirleșan – numit membru în Consiliul de administrație al Nuclearelectrica
Citește și Primarul Gentea, prezent în dublă calitate la evenimentul de la UPIT
0 Comentarii