Web Analytics

Rechizitoriu. Metoda ”Golirea stupului cu miere”. Chelu şi „locotenenţii” lui au devalizat Alprom cu peste 11 milioane lei

de | 20.02.2020 13:38 | Dezvăluiri

# Schema de delapidare a constat în închirierea de spații și utilaje la prețuri astronomice sau prin mobilier de valori uriașe vândut către firme-fantomă, de unde nu s-a mai recuperat niciun ban # În spatele tuturor acestor firme prin care s-a delapidat Alprom au stat interpuși ai lui Chelu și ai „locotenenților” săi

Din noiembrie 2019, pe rolul Tribunalului Argeș se află un dosar în care patru persoane, inclusiv doi dintre „locotenenții” omului de afaceri Cătălin Chelu, decedat în 2014, sunt judecați pentru delapidarea Alprom. Valoarea prejudiciului adus Alprom și statului român este una uriașă, peste 12 milioane de euro. Printre cei judecați se numără Gabriel Constantinescu, principalul om de încredere al lui Chelu, dar și Badea Ștefan Nițache, un alt ”locotenent” al fostului patron al Alprom. Acum Nițache este de negăsit. Am studiat rechizitoriul procurorilor și vă prezentăm în premieră detalii spectaculoase din acest dosar. Detalii în care veți descoperi punctual cum au ajuns sume mari de bani, prin tranzacții fictive și firme-fantomă, la companii unde acționari erau milionarul Cătălin Chelu sau apropiații săi.

Argeșeanul care era printre oamenii de încredere ai lui Chelu mai are două condamnări la activ

Ștefan Badea Nițache, unul dintre „locotenenții” lui Cătălin Chelu, este originar din comuna Priboieni și a fost administratorul unei firme prin care au fost delapidate sume mari de la Alprom. Ștefan Badea Nițache mai are două condamnări la activ, una de patru ani și alta de 7 ani și 6 luni (aceasta fiind pentru înșelăciune) și a fost eliberat condiționat în octombrie 2018, având un rest de pedeapsă rămas de executat de doi ani și 114 zile.
Prima mare ilegalitate prezentată de către anchetatori în rechizitoriu se referă la tranzacțiile efectuate în perioada 2006-2008 între Alprom și firma Fabimex Manufactory din Priboieni, unde administrator era Ștefan Badea Nițache. Concret, ”Gheorghe Ovidiu Șuță, director economic la Alprom, a efectuat plăți nedatorate către Fabimex în valoare de 2.118.821 lei. Din această sumă, în octombrie 2009, reprezentanții Alprom au compensat suma de 624.891 lei, reprezentând contravaloarea unei facturi prin care Fabimex a vândut către Alprom utilaje în valoarea totală de 624.891 lei, rămânând un prejudiciu nerecuperat de 1.493.930 lei.”.

Milioane date pe spații închiriate pe 10 ani ce nu au fost folosite

O altă metodă prin care Alprom a fost delapidată a constat în închirierea pe 10 ani a unor spații de la o firmă-fantomă administrată de un interpus al lui Cătălin Chelu. Firma Maital Press Slatina a fost înființată în octombrie 2009, cu doar câteva zile înainte de încheierea primului contract de subînchiriere cu Alprom. Pe 12 octombrie 2009, Gabriel Constantinescu (director general la Alprom între 2009 și 2014) a închiriat de la Maital Press un spațiu de 1295 mp în Slatina. Spațiul a fost închiriat pe 10 ani pentru suma de 1,34 milioane lei. Pe 14 octombrie 2009, Alprom, tot prin Gabriel Constantinescu – principalul „locotenent” al lui Cătălin Chelu – a închiriat tot de la Maital Press un spațiu de 1400 mp în Galați (orașul natal al lui Constantinescu), tot pe 10 ani și pentru suma de 1,36 milioane lei.
Întreaga contravaloare a celor două chirii, una uriașă, a fost achitată integral de Alprom în aceeași lună. Culmea e că firma Maital Press nu a mai desfășurat alte activități în afara celor două contracte încheiate cu Alprom, iar în mai 2010 a intrat în insolvență. Alprom a folosit spațiul închiriat în Slatina ca spațiu de expoziții doar 7 luni.
Delapidarea e și mai evidentă în cazul spațiului închiriat la Galați de Alprom: spațiul respectiv nu a fost folosit vreodată de Alprom.

Utilaje achiziționate la prețuri umflate

O altă modalitate descoperită de anchetatori cu privire la delapidarea Alprom a constat în achiziționarea unor utilaje la prețuri umflate de la o firmă-fantomă, Gioklit Serv Com 57 din Pitești, firmă ce a funcționat doar șapte luni. Concret, în octombrie 2009, Alprom a achiziționat prin directorul Gabriel Constantinescu 10 capete tractor și 10 semiremorci de la respectiva firmă pentru suma de 2,76 milioane lei. Procurorii au constatat că Gabriel Constantinescu nu fusese mandatat de către Alprom pentru aceste achiziții și că nu a fost încheiat vreun contract de vânzare-cumpărare cu firma din Pitești. După cum scrie în rechizitoriu, firma din Pitești a cumpărat respectivele utilaje din Germania cu suma de 857.620 lei și le-a vândut de trei ori mai scump celor de la Alprom.

Mobilier de 4,3 milioane lei neplătit ce a ajuns, printr-o firmă-fantomă, la companii controlate de Chelu

În fine, cea mai mare delapidare a Alprom a fost comisă printr-o altă modalitate ilegală. Concret, în 2010, Alprom a vândut către firma Terifal din Galați mobilier în valoare de 4,3 milioane lei. Banii nu au fost încasați niciodată de Alprom. Iar procurorii spun că ”inculpatul Gabriel Constantinescu știa de la început că Terifal nu va plăti contravaloarea bunurilor, deoarece acestea au fost ulterior achiziționate de la Terifal de șase societăți comerciale ce erau în sfera de influență a lui Cătălin Chelu”.
Anchetatorii spun că inculpații care sunt judecați acum în dosarul de delapidare a Alprom au adus un prejudiciu de 1,3 milioane lei statului prin faptul că ”au stabilit cu rea credință TVA, întrucât în perioada de referință (n.red.-2007-2010) SC Alprom SA nu înregistra profit, având acumulate datorii la bugetul de stat, iar inculpații, în urma stabilirii cu rea-credință a TVA, au obținut compensări datorate bugetului general consolidat”.
Conform anchetatorilor, prejudiciul total adus Alprom se ridică la 11 milioane lei.
În cadrul acestui dosar au fost audiați ca martori zeci de foști angajați ai Alprom.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a început cercetarea în acest dosar în 2011 și a finalizat rechizitoriul pe 31 mai 2018.

Problemele lui Chelu au început când a încercat să-l mituiască pe chestorul Fătuloiu cu 1 milion de euro

Intrarea în acționariatul Alprom Pitești și problemele apărute ulterior sunt cele care i-au adus căderea controversatului om de afaceri Cătălin Chelu. Chelu, Gabriel Constantinescu și Badea Ștefan Nițache au fost arestați în noiembrie 2010 la propunerea DNA pentru tentativa de a-i oferi un milion de euro mită fostului șef al Poliției Române, Dan Valentin Fătuloiu. Chelu a reclamat atunci faptul că dosarul DNA este o răzbunare a lui Fătuloiu și că acesta din urmă, prin firma soției sale, avea relații comerciale cu Alprom Pitești înainte ca societatea să fie preluată de el.
Cert este că, înainte de condamnarea finală de 6 ani cu executare, Cătălin Chelu a fugit din țară, în Iordania, și, după ce o perioadă nu s-a mai știut nimic de el, în 2014 a apărut informația că omul de afaceri a murit în afara țării. Oficial se știe că moartea lui Chelu ar fi survenit în decembrie 2014, pe fondul unei insuficiențe cardiace.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii