Web Analytics
scris joi, 05.11.2020

RAPORT DE ACTIVITATE. Misiunile jandarmilor argeșeni în luna octombrie

„În perioada de referinţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș au executat 1826 misiuni de menţinere sau asigurare a ordinii publice în zona de competenţă, din care 1328 misiuni în patrule mixte în cooperare cu poliţiştii argeșeni, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională şi prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov2.

RAPORT DE ACTIVITATE. Misiunile jandarmilor argeșeni în luna octombrie

Pe timpul acestora au fost aplicate 594 sancţiuni, dintre care 314 avertismente scrise şi 280 amenzi în valoare totală de 137.950 lei.
În aceeaşi perioadă, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală în cazul a 11 infracţiuni constatate independent, astfel: 1 infracţiune privind deţinerea de substanţe interzise, 2 infracţiuni privind portul sau folosirea fără drept de obiecte interzise, 4 infracţiuni privind ocolirea aparatelor de măsură a energiei electrice şi 4 infracţiuni privind furtul, iar pe timpul misiunilor desfăşurate în cooperare cu efective din cadrul I.P.J. Argeș, în sistem integrat, jandarmii au acordat sprijin la constatarea a 15 de infracţiuni.
De asemenea, jandarmii au pus în aplicare un număr de 49 mandate de aducere emise de instanţe sau parchete şi au intervenit în 18 situaţii în urma apelurilor primite prin intermediul S.N.U.A.U. 112.” – informează Biroul de Presă al I.J.J Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...