Web Analytics
scris sâmbătă, 02.05.2026

Bogdan Andone, după ce FC Argeș a pierdut cu U Cluj: „Trebuie să învățăm din greșeli”

Universitatea Cluj a învins-o pe FC Argeș, scor 1-0, în cadrul rundei șapte a play-offului SuperLigii României. 

Singurul gol al partidei desfășurate în Ardeal a fost marcat de Dan Nistor (minutul 90+2 – lovitură de pedeapsă), după un penalti obținut de Alex Chipciu. 

La finalul duelului de pe Cluj Arena, Bogdan Andone nu și-a ascuns dezamăgirea.

Chiar și așa, tehnicianul celor de la FC Argeș a ținut să-și felicite jucătorii, dar și pe suporterii care au făcut deplasarea în Ardeal.  

”E cam greu să-mi găsesc cuvintele. Cred că în afară de minutele 50, 60, atunci când Universitatea a pus presiune, am revenit bine în joc. Din păcate, în play-off fiecare greșeală te costă. Noi am avut atacul, minge pierdută la 100 de metri și contraatac. Este greu de găsit explicații. 

Asta e, ne-am dorit să fim aici și trebuie să învățăm din greșeli. Trebuie să ridicăm nivelul, mai sunt trei jocuri și să demonstrăm că merităm să fim în play-off. 

Vreau să le mulțumesc suporterilor că au fost aici și să le urez succes celor de la U Cluj în campionat și în Cupă. 

Noi suntem o nou-promovată, dar e îmbucurător că demonstrăm că putem. E și frustrant că pierdem tot timpul pe final de joc”, a spus Bogdan Andone, potrivit DigiSport. 

Citește și: Dincolo de gazon! Cristi Bălaşa: „FC Argeş a fost apogeul carierei mele”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită