Web Analytics

Raport CADO: Victima traficului de minori este continuu traumatizată emoțional și psihologic în instanțe

de | 10.07.2022 11:16 | Actualitate, Cultură, Home

CADO a prezentat raportul privind privind victimele traficului de minori în sistemul privind protecția drepturilor victimelor minore în cadrul procedurilor penale.

Asociația Centrul de Avocacy și Drepturile Omului (CADO) a prezentat rezultatele cercetării privind participarea victimei minore în cadrul procedurilor judiciare, realizate în cadrul proiectului ”ReAct – Reformă și Acțiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiție” implementat de către Asociația Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (INSTITUTUL BUCOVINA), program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Citește și: Moştenitoarele familiei Greculescu luptă de două decenii să smulgă 32 de ha din ghearele Cartelului de la Mărăcineni

Evenimentul a fost deschis de către reprezentanți ai Senatului României și Ministerului Justiției și anume D-na Anca Dragu, Președinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și dl Mihai Pașca, Secretar de Stat pentru Ministerul Justiției care au subliniat importanța adaptării sistemului de justiție la victimele minore.

Principala concluzie a raportului prezentat este că victima traficului de minori, datorită prevederilor legislative curente incomplete, dar și practicii organelor de urmărire penală și de judecată, este supusă unui proces continuu de victimizare și traumatizare emoțională și psihologică.
Principalele obstacole identificate sunt audierile repetate pe care copii le experimentează de cel puțin de 4 ori pe parcursul tuturor procedurilor judiciare, audierea în săli/locații neprietenoase și neadaptate copiilor, sau în prezența a 4-6 persoane, lipsa de expertiză a profesioniștilor în audierea minorilor, asistența juridică oferită în majoritatea cazurilor de trafic de minori de către avocații din oficiu care datorită lipsei de expertiză specializată în gestionare a cazurilor privind traficul de persoane, de a interacționa cu victimele minore sau lipsa de interes de a se implica afectează accesul efectiv la justiție a victimelor minore. Raportul mai subliniază că măsurile de protecție pentru victimele minore pe parcusul procedurilor dar și ulterior acestora sunt insuficiente și pun în situații de risc victimele minore.

De asemenea, în cadrul evenimentului s-a prezentat și pachetul de propuneri de modificări privind Codul de Procedură Penală, ca reacție la concluziile Raportului REACT. Aceste propuneri au fost preluate de un grup de parlamentari și depuse la Senat în data de 9 iunie 2022 ca proiect de lege.

În data de 29 iunie 2022, Senatul a adoptat propunerea legislativă, aceasta urmând a fi dezbătută în sesiunea parlamentară din toamna acestui an de către Camera Deputaților.

Citește și: Cazul ginerelui corupt, Andrei Stancu, arestat de DNA


Modificările vizate de proiectul de lege privind Codul de Procedură Penală vizează:
• Art 81, cu privire la dreptul victimei de a fi informată cu privire la orice măsuri relevante adoptate pentru protecția sa în caz de eliberare sau evadare a autorului infracțiunii;
• Art 111, alin. (6) cu privire la audierea victimei în camere special amenajate, în prezența unui psiholog/consilier, de către o singură persoană sau audierea prin videoconferință sau alte mijloace tehnice care îi asigură protecția față de agresor;
• Art 111, (cu privire la eliminarea excepției privind înregistrarea prin mijloace audio-video sau mijloace audio;
• Art 113, cu privire la condiţiile prevăzute de lege referitoare la statutul de martor ameninţat sau vulnerabil ori pentru protecţia vieţii private sau a demnităţii;
• Art 281 alin. (1) lit. f), privind introducerea persoanei vătămate în cadrul participanților ce au nevoie de asistență juridică și a cărei lipsă atrage sancțiunea nulității absolute;
• Art 352, privind publicitatea şedinţei de judecată și corelarea cu articolele 197, 199, 208, 209, 211, 218 – 221 si 223 din Codul Penal;
• Art 366, privind participarea persoanei vătămate şi a altor subiecţi procesuali la judecată şi drepturile acestora, cu accent pe drepturile victimelor minore și accesul la justiție al tuturor acestor victime.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *