Acum, dragoste, dragostea mea
Nu mai e tânără şi nouă.
Tu eşti mâhnită că mătura lunii
Îmi scutură peste poeme rouă.
Întristându-te şi bucurându-te în faţa stelei
Ce-ţi cade pe sprâncenele subţiri
Ți-ai dăruit inima izbei,
Inima ta cu trandafiri.
Cel așteptat cu tremur în noapte
A trecut înainte şi nu s-a oprit
Cheile tale cu suflătoare şoapte
Cui le-ai dăruit?
Raiul n-ai să-l vezi prin fereastră
Şi n-o să cânţi mereu despre soare.
Moara pe deal îşi zbate aripile
Dar pământul n-o lasă să zboare.
Serghei Esenin (1895 – 1925; traducerea: Zaharia Stancu)
Citește și Răgaz pentru suflet (71). Cântec de inimă albastră
Citește și Răgaz pentru suflet (70) Doamne, dacă-mi eşti prieten
0 Comentarii