Web Analytics
scris marți, 01.03.2022

Rafila propune ridicarea unor restricții anti-Covid. Fără certificat verde în mall și fără mască în aer liber

Ministerul Sănătății propune ridicarea unor restricții anti-Covid, după ce gradul de ocupare a paturilor ATI a scăzut la 47%: Acces fără certificat verde în mall-uri și restaurante, dar și renunțarea la obligativitatea purtării măștii în aer liber. Vor fi analizate în următoarea ședință CNSU.

Rafila propune ridicarea unor restricții anti-Covid. Fără certificat verde în mall și fără mască în aer liber

Principalele declarații și măsurile de relaxare propuse de Ministerul Sănătății:

”Propunerile noastre sunt: accesul fără certificat Covid în centre comerciale, instituții publice, HoReCa.
Se permite organizarea evenimentelor private, cu maximum 200 de persoane.
Propunem ca masca să nu mai fie folosită în mediul exterior, dar rămâne obligatorie în spațiile publice închise și este recomandată în spațiile publice aglomerate.

Citește și:Spitalul Militar Pitești, pregătit să primească răniții din Ucraina


Creșterea limitei la 50% din capacitatea spațiului la spectacole, concerte, cinema, săli de sport, piscine, fără restricții de oră.
Barurile, cluburile și discotecile rămân închise.
Noi am făcut propunerile, urmând să fie lansată o dezbatere la nivelul CNSU.
Ridicăm certificatul pentru că transmisibilitatea a scăzut foarte mult, după cum ați observat. Colegii din instituțiile de sănătate publică și din minister au apreciat că este o măsură care poate fi utilă, în condițiile păstrării restricțiilor de capacitate și a purtării măștii”, a precizat în urmă cu puțin timp, Alexandru Rafila.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită