Apele s-au tulburat din nou în Protopopiatul Câmpulung, după ce a fost lansată ipoteza înlocuirii din funcţie a preotului Eugeniu Matei, cel care conduce Protoieria de peste două decenii. Reales protopop în anul 2005, părintele Matei s-a confruntat de mai multe ori cu zvonuri care vizau îndepărtarea sa din fruntea preoţimii muscelene. De data aceasta s-a anunţat şi numele noului protopop, părintele Daniel Oprescu, de la Biserica „Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena” din cartierul câmpulungean Mărcuş, însă Prea Cucernicul Părinte Protopop neagă ideea producerii unei schimbări a conducerii Protopopiatului.
„Nu este nimic adevărat, a fost doar un zvon pornit de la un ziar din Câmpulung, ca să ne strice perioada asta de post şi rugăciune. E o minciună care tulbură, dar eu îmi ştiu menirea şi măsura şi nu aplec urechea la astfel de lucruri. Sunt în continuare protopop de Muscel şi voi fi atât cât îmi vor îngădui bunul Dumnezeu şi Înalt Prea Sfinţia Sa Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, şeful nostru instituţional şi totodată părintele nostru sufletesc. Eu mă aflu cu Domnia sa în cele mai frumoase relaţii instituţionale şi prieteneşti, atât cât îmi este îngăduit, fireşte, la fel şi cu colegii mei preoţi din Protopopiatul Muscelului şi de aceea vă pot spune că nu s-a pus în discuţie înlocuirea mea!”, ne-a declarat părintele protopop Eugeniu Nicolae Matei.
Protoieria Câmpulung Muscel cuprinde 93 de parohii slujite de 103 preoţi.
Cătălin Ion Butoiu

Argeș. Prins drogat la volan, s-a ales cu dosar penal
În seara zilei de 1 februarie, polițiștii din Poiana Lacului au depistat un tânăr în vârstă de 24...
0 Comentarii