Web Analytics

Protoieria Pitești – Campionii Bucuriei Sociale

de | 16.04.2021 13:36 | Cultură, Actualitate

În ziua de 9 aprilie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Maica Precista, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe II, Sfântul Stelian, Râjlețu Govora, Ciorâca, Miercani, Cocu Deal, Cocu Vale, Richițele, Bărbătești, Cotmeana, Dealul Mare, Sămara, Dealul Viilor, Dealul Bisericii Râjlețu, Râjlețu Vieroși, Linia Mare, Pielcani, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat „Campionii Bucuriei” coordonat de P.C. Arhimandrit Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.
Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.
În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Trist ! Protoieria ar trebui să investigheze cazul preotului de la Mavrodolu care a pătat imaginea bisericii la nivel de județ.
    Este rușinos că în țara asta există astfel de preoți care cardesc bătrâne și își plasează averi pe numele plozilol.
    Mavrodolu are de acum, carditori de bătrâne, nu preoți. Binele se face fără așteptări, înțelepții așa procedează, calicii, nu!