În tezaurul de valori politice ale Argeşului, familia Brătienilor, întemeietoare a liberalismului din România, îşi înscrie numele în eternitate, iar Vila Florica din Ştefăneşti, reşedinţa Brătienilor, a devenit în conştiinţa tuturor un tărâm mirific, în care marile figuri ale geniului naţional au plămădit istoria neamului. De aproape un secol şi jumătate, Vila Florica a supravieţuit cu o eleganţă seniorială povârnişului abrupt al unor vremuri tulburi, amintind astăzi, cu falnică mândrie, de venerabila gintă liberală a Brătienilor, al cărei nume este încrustat adânc în letopiseţul acestor locuri. Gloria acelor vremuri rămâne înscrisă cu litere fermecate în istoria naţională şi aminteşte astăzi, urmaşilor politici ai marilor întemeietori liberali, de arborele genealogic măreţ pe ale cărui falnice ramuri de odinioară, şi-au regăsit şi ei o cracă. Şubredă, dar mlădioasă, şi zguduită de vânturile sau, mai bine zis, flatulaţiile politice de astăzi. Istoria se repetă adeseori. Astfel că din trunchiul marilor înaintaşi, la PNL a luat fiinţă în prezent o nouă familie boierească, ce, după cum veţi vedea, nu este cu nimic mai prejos, ca blazon, decât iluştrii săi strămoşi. Dregătoria liberală din Argeş adăposteşte astăzi figuri din cele mai emblematice, divănite cu spada de foc a unei istorii glorioase. Îi veţi recunoaşte ca demni urmaşi ai unor liberali iluştri, ca Ion C Brătianu, Ionel şi Vintilă Brătianu, CA Rosetti, Dimitrie Sturdza, IG Duca sau chiar Mihail Kogălniceanu.
Marele Vornic Iani Popa
Grec la origine, are rădăcini nobiliare adânc înfipte în negura vremurilor, care duc spre epoca fanariotă. Se spune că unul din strămoşii săi, de la care a propăşit ulterior marea familie a Vornicului Iani Popa, controla monopolurile forestiere şi coordona colectarea şpăgilor în Imperiul Otoman, îndeletniciri care i-au adus mare faimă şi putere şi au pus practic bazele unei adevărate tradiţii pentru urmaşi. Treptat, ocupaţiile s-au diversificat şi consolidat, astfel că au apărut noi meşteşuguri, cum ar fi racolarea de cadâne pentru haremul sultanului şi plocoane oferite acestuia pentru influenţarea politicii Sublimei Porţi în ce priveşte numirea domnitorilor Valahiei şi Moldovei. Teritorii spre care înaintaşii Vornicului şi-au îndreptat privirile pentru dobândirea de avere. Au fost şi momente de mare cumpănă de-a lungul istoriei. Un nepot al fanariotului a cutezat să pătrundă într-o noapte în haremul sultanului, dar ghinionul a făcut ca, în loc să se desfete cu cadâna pe care pusese ochii, a nimerit în braţele unui bodyguard, denumit eunuc pe atunci, care n-a apreciat deloc avansurile sexuale făcute de pofticiosul intrus. Astfel că sultanul a dat comandă să i se taie capul, dar la rugăminţile nefericitului, Luminatul a dat dovadă de îndurare şi l-a castrat. Iată că toate aceste trăsături s-au perpetuat de-a lungul veacurilor din generaţie în generaţie şi îl regăsim astăzi pe Marele Vornic Iani Popa la şefia PNL-Argeş, post în care a fost înscăunat după o glorioasă perioadă în care a condus judeţul ca prefect. Funcţie în care nu şi-a trădat obârşia, pustiind pădurile şi adunând biruri împovărătoare de la supuşi. A moştenit şi gena de gigolo de la strămoşul său castrat, genă care astăzi s-a metamorfozat în nişte apucături narcisiste, astfel că Marele Vornic se laudă peste tot că este cel mai frumos boier din judeţ, dar nu se dă în lături să alerge după fustele menajerelor. Zgârcenia o are moştenită tot de la fanarioţi, precum şi nasul subţire, a la grec. Tot de la nas o să i se tragă. Iubitor de parfumuri fine, urăşte pupatul de babe, obicei inerent pentru politicienii aflaţi în campanie electorală, deci este imposibil să nu capete o eczemă care să-i mutileze carisma, iar în final să fie nevoit să cedeze tronul politic.
Marele Logofăt Andrei Gerea
La origine este turc, dovadă că nici astăzi nu aude prea bine, mai ales dacă îi ceri ceva. Tradiţia familiei este îndelungată şi se aude că unul din strămoşii săi făcea parte din garda personală a lui Suleiman Magnificul şi a murit în glorie, când sultanul l-a împuns cu suliţa, azvârlindu-l în tuciul cu fiertura trupelor, enervat că a pierdut bătălia de la Viena. Apucase bietul om să lase şi ceva urmaşi, care ulterior s-au pripăşit tot pe lângă Luminata Poartă, ba chiar au dezvoltat meşteşuguri care le-au sporit averea. Unul dintre ei a nimerit din greşeală într-o butie cu osânză transportată de oştile Semilunei în marele război cu ruşii, care avea să se soldeze în 1877 şi cu Independenţa României. Butia a fost confiscată, cu tot cu înaintaşul Logofătului Gerea, de trupele lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar la focul de tabără prin care s-a sărbătorit victoria împotriva turcilor, nefericitul din butie a scăpat ca prin minune să nu fie perpelit laolaltă cu câteva zeci de oi şi berbeci. Totul avea să se transforme ulterior într-un mare noroc, pentru că, plin de osânză până la gât, nefericitul a fost numit în rang de Mare Cămăraş, adică responsabil peste cămara domnească. În final avea să crape după un ospăţ copios, în care a vrut să înfulece de unul singur un viţel, dar familia căpătase deja viţă nobilă, care s-a perpetuat până la Marele Logofăt Andrei Gerea, deputat şi vicepreşedinte PNL. Care duce pe mai departe zbuciumata tradiţie istorică, prin noi fapte de vitejie. Îi plac baniţele cu valută, în care s-ar piti cu mult sârg, îi plac şi afacerile prevăzute cu comision, la fel cum îi plac şi demnităţile publice, fără de care existenţa politică şi conturile grase i-ar fi de neconceput.
Marele Spătar Theodor Nicolescu
Are rădăcini care duc până la istoricele evenimente care au condus la naşterea liberalismului în România. Se spune că unul dintre stră-străbunicii săi, mai studios din fire, a fost chiar sfetnicul care l-a inspirat pe Alexandru Ioan Cuza la realizarea primei Constituţii şi a codurilor civile şi penale. Culmea ironiei, isteţul strămoş al Spătarului Theodor Nicolescu avea să fie condamnat penal chiar după prevederile codului la care contribuise. Asta după ce la o şedinţă a Adunării Legiuitoare, s-a aşezat din greşeală pe pălăria lui Mihail Kogălniceanu, strivind-o spre satisfacţia conservatorilor lui Lascăr Catargiu. Incredibil, acest incident minor avea să aibă consecinţe politice majore, întrucât Kogălniceanu, un liberal moderat, avea să-i ceară cu împrumut o pălărie liberalului radical IC Brătianu, fapt care urma să ducă, în 1867, la prima încercare de constituire a PNL. Din generaţie în generaţie, tradiţia juridică a strămoşilor s-a perpetuat până la actualul Mare Spătar Theodor Nicolescu, avocat, fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei şi vicepreşedinte PNL Argeş. Îi plac doar procesele cu miză financiară mare, iar pentru a căpăta putere juridică mai însemnată, l-a luat alături şi pe Marele Stolnic Radu Perianu, comandantul mahalalelor liberale, pe post de vistiernic personal. Cei doi s-au asociat în vederea acumulării de avere, ba par chiar grup organizat în acest sens. În plan politic, Marele Spătar Theodor Nicolescu nu-şi trădează strămoşii, astfel că n-are teamă să se aşeze pe pălăria Marelui Vornic Iani Popa, că oricum e prea mare pentru tărtăcuţa din dotare şi nici să-l calce pe bombeuri pe Marele Logofăt Andrei Gerea, ca să-i dea niţel praf de mers din judeţ.
Marele Paharnic Valerian Jinga
Obârşiile Paharnicului Jinga duc până la curtea necruţătorului Ţar al Rusiei, Ivan Cel Groaznic. La baza arborelui său genealogic se situează un strămoş însărcinat de Ţar să-i ţină evidenţa strictă a victimelor. Numai că acesta, adeseori ademenit în pivniţele în care erau adăpostite băuturile palatului, pierdea socoteala celor răpuşi, lovit de mahmureală. Astfel, cronicile sale au fost înţesate de greşeli, care au generat peste veacuri mari dispute între istorici. Aşa se face că Cea de-a treia cronică a Novgorodului vorbeşte de 18.000 de victime, în vreme ce Prima cronică a Pskovului pomeneşte 60.000 de victime. Foarte posibil ca adevărul să fie undeva la mijloc, mai ales că se aude că, după câte o beţie, vicleanul cronicar obişnuia să-i dea Ţarului la semnat ordine de condamnare la temniţă sau la moarte, multiplicate ulterior, fiind probabil prima tentativă de înfiinţare a xeroxului. Urmaşii cronicarului lui Ivan Cel Groaznic s-au refugiat în Moldova, cu una din cursele charter făcute de tătari, şi s-au ascuns în pivniţele domnitorului Alexandru Lăpuşneanu. Din care n-au mai scăpat treji, decât peste 3-4 generaţii. Lor li se datorează talentul profesional şi politic al lui Valerian Jinga, Marele Paharnic PNL. Funcţia de şef al pădurilor în judeţ, cu care a fost divănit de fosta guvernare liberală, i-a dat puteri sporite la partid. Semn de mare încredere, i-au fost date în grijă băuturile dregătoriei liberale, servindu-i personal pe şefi la ospeţe şi gustând primul din băutură, pentru a-i feri de otrăvire. De asemenea, i s-au dat în pază pădurile, spre a veghea ca niciun mojic de rând să nu le prăduiască, în afara sa şi a celorlalţi boieri cu care s-a încârduit.
Marele Postelnic Marius Postelnicescu
Studiile recente efectuate de geneticieni arată două mari ramificaţii ale arborelui său genealogic, una care duce spre legendarul revoluţionar chinez Mao Zedong, iar cealaltă spre marele cancelar al Prusiei Otto von Bismarck. Culmea, Postelnicescu n-a urmat niciunul din cele două masive trunchiuri genealogice, ci este rezultanta unei ramificaţii fantomă, un fel de corcitură genetică insuficient desluşită de experţi. Din această pricină unii îi mai spun şi Bufonul. Totuşi, rădăcinile sale nobiliare sunt certe. Un strămoş îndepărtat fusese numit de însuşi Vlad Ţepeş responsabil cu otrăvirea fântânilor pe timpul invaziilor turceşti, iar izvoarele istorice spun că în final, a sfârşit el însuşi otrăvit cu apă, întrucât nu obişnuia să-şi potolească setea decât cu vin şi rachiu. Sunt semnalate legături şi în timpul domniei lui Mihai Viteazul, când un alt vlăstar al familiei a avut un conflict cu armăsarul lui Preda Buzescu, din pricina căruia s-a trezit pe post de iapă. N-au existat urmaşi din această aventură, dar tangenţele cu cei doi mari domnitori i-au asigurat lui Marius Postelnicescu rangul de Mare Postelnic al PNL şi pedigree-ul nobiliar. Lupta cu apele, începută de strămoşul care otrăvea fântâni, a fost continuată şi de Marele Postelnic, pe vremea când conducea dregătoria Apele Române. Chiar dacă unii erau capabili să jure că întreaga aventură se va solda cu inversarea cursurilor de apă din ţară, urmată de o nouă perioadă glaciară, dezastrul a fost ceva mai mic. Semn că Postelnicescu nu şi-a epuizat încă potenţialul politic şi i se pot încredinţa pe viitor şi alte zone de acţiune ce se doresc calamitate. Deocamdată şi-a calamitat doar influenţa din partid, ceea ce este foarte puţin în comparaţie cu potenţialul de care dispune.
Marele Felcer Valeriu Acatrinei
Se trage dintr-o curtezană de la curtea regelui Ludovic al XIII-lea al Franţei, care a avut relaţii cu mulţi nobili de la palat, dar şi cu cei trei muschetari. Originea iniţială paternă este astfel incertă, dar sunt voci care susţin că în tainiţele Vaticanului ar exista proba unei relaţii avute de curtezană cu însuşi Cardinalul Richelieu, pentru care a fost afurisită. Una peste alta, oricare ar fi sursa, moştenirea genetică a fost cât se poate de bună pentru Marele Felcer Valeriu Acatrinei. Ai cărui strămoşi au ajuns după câteva generaţii şi pe plaiurile mioritice, înnobilaţi deja cu blazonul regatului francez. Unul dintre ei, de profesie felcer, a poposit într-un final chiar la Vila Florica, asigurându-i astfel lui Acatrinei privilegiul de a fi unicul boier liberal actual cu tangenţe în fieful Brătienilor, precum şi înclinaţia sa de mai târziu spre malpraxisul financiar săvârşit la spitalele din Argeş. Felcerul de care vorbim s-a îmbătat într-o noapte, iar spre dimineaţă a vrut să îmbete şi unul din armăsarii de la caleaşca stăpânilor, turnându-i rachiu pe gât pe motiv că-l doare măseaua. Calul a fugit pe trei cărări în sat, unde a produs pagube însemnate în gospodăriile unor localnici, printre care şi atacarea sediului primăriei, unde a spart cu copitele casa de bani. Moştenire preţioasă pentru Valeriu Acatrinei, care avea să-i fie de mare folos în perioada cât a deţinut şefia Casei Asigurărilor de Sănătate Argeş. Deşi nu bea, casa de bani tot a spart-o. Obicei cât se poate de trebuincios, atât pentru marea familie boierească liberală, dar şi pentru propăşirea financiară proprie, poate chiar pentru mai multe generaţii ale Felcerului.
Marele Şătrar Adrian Miuţescu
Oricât ar fi de negru, strămoşii lui sunt vikingii. Plecaţi cu secole în urmă la drum spre îndepărtata Groenlandă, au fost prinşi de o uriaşă furtună, care i-a târât cu corabia spre tărâmurile stăpânite de cruzii mauri. Graţie părului blond şi ochilor albaştri, au stârnit poftele sălbaticilor întunecaţi, astfel că au fost violaţi atât de bărbaţi, cât şi de femei, vreme de generaţii. Odată cu trecerea veacurilor, pigmentul pielii s-a schimbat, devenind tot mai tuciuriu. Norocul a făcut ca una din progeniturile rezultate să reuşească să scape din bordelul maurilor cu o canoe până pe ţărmurile Spaniei, unde s-a angajat la cules de căpşuni, devenind astfel strămoşul căpşunarilor de la noi. Încet-încet, urmaşii săi au cotropit toată Europa, iar viţa nobilă a familiei provine de la unul dintre ei, mai afemeiat, care a reuşit să se strecoare în aşternutul temutei contese maghiare Elisabeth Bathory. Prestaţia amantului a înfuriat-o într-o asemenea măsură pe aceasta, încât ulterior scorpia avea să înceapă să ucidă zeci de slujnice, făcând baie în sângele lor. Nevolnicul curtezan a scăpat totuşi şi s-a pripăşit pe meleagurile Olteniei. Din el se trage şi Adrian Miuţescu, cel care avea să devină mai întâi Mare Vornic al PNL, iar acum Mare Şătrar. Dacă în vremurile bune de guvernare îi ţinea sub papuc pe toţi supuşii cu funcţii în instituţii, care aveau sarcină să-i facă parte din pradă, plus vistieria bugetară din judeţ, la alegerile viitoare va avea ca sarcină supravegherea tuturor corturilor de campanie ale partidului.
(Mihai BĂDESCU)
0 Comentarii