Web Analytics

articol scris joi, 09 mai 2024

Protest al pensionarilor militari, joi, în București. Ce revendicări au aceștia

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC)  anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au accentuat, aceştia reclamând ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”.

Citește și: Pitești. Bărbat găsit decedat într-un autoturism

Pensionarii militari vor protesta, joi, la Bucureşti. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că se alătură protestului. ”În ultima perioadă, nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au accentuat, iar asociaţiile şi organizaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, reunite sub egida Forumului Structurilor Asociative din SAOPSN, au iniţiat demersuri pentru organizarea unui protest de stradă, prin care să atragă atenţia public factorilor politici decidenţi asupra tergiversării discriminării legislative referitoare la regimul juridic al pensiilor militare de stat (reglementate prin Legea nr. 223/2015, cu modificările ulterioare)”, a transmis SNPPC, printr-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, aceste nemulţumiri s-au acutizat după modificarea de anul trecut a Legii nr. 223/2015 şi adoptarea recentă a unui act normativ, prin care a fost majorat doar cuantumul gradului militar / profesional al cadrelor în activitate, exceptând de la acest drept şi pensionarii militari.

Ce revendicări au sindicaliștii pentru protestul din 9 mai

 ”Dat fiind faptul că modificarea legislativă în discuţie încă este tergiversată, considerăm că protestul organizat de Forumul SAOPSN, în data de 9 mai 2024, începând cu ora 12,00, în apropierea sediului MApN (pe trotuarul din faţa Catedralei Mântuirii Neamului, aşa cum reiese din Protocolul semnat cu Primăria Capitalei), urmat de un marş către Camera Deputaţilor, sunt în concordanţă cu revendicarea legitimă a pensionarilor militari, revendicare susţinută şi de un Comunicat oficial din data de ieri, 6 mai, al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI (ANCMRR)”, se mai arată în comunicatul de presă.

Citește și: O polițistă îi pulverizează în față unui coleg spray lacrimogen, în plină misiune

De asemenea, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) a anunţat că se alătură protestului militarilor rezervişti organizat joi. ”Poliţiştii de penitenciare şi militarii rezervişti cer eliminarea discriminărilor şi inechităţilor în ceea ce priveşte pensiile militare de stat şi rezolvarea problemelor din armata română, situaţii nesecurizante care pun România pe radarul ţărilor vulnerabile la nivel internaţional. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor consideră că muşamalizarea problemelor recurente din armată (lipsă personal, dotări precare, deprofesionalizare) şi incapacitatea creării unui mecanism de pensii care să ţină permanent legătura cu costurile unei vieţi decente fac din Ministerul Apărării Naţionale (MApN) principalul complice la slăbirea siguranţei şi apărării României în contextul geo-politic foarte fragil”, transmit sindicaliştii din penitenciare.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Sunt 10.000 pensionati numai medical(stim noi cum…), la 45-50 ani sa nu scape malaiul din ultimele mariri de salarii. O groaza iesiti la 47-50, indeplinind conditiile, dar din acelasi motiv. Acum, dupa ce au luat 13.8% ca restul pensionarilor vor salariul de grad ca cei activi si daca se poate si de functie! Corect ar fi ca numai cei pensionati inainte de 2015 sa primeasca ceva actualizari pentru ca sunt inechitati mari.

    Reply

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O nouă descoperire șocantă într-un cimitir din Slatina: oseminte și un sicriu, ascunse în spatele unui zid fals

O nouă descoperire macabră a fost făcută într-un cimitir din Slatina, unde mai mulți saci în care s-ar afla oseminte […] Citește!

A furat o mașină în care se afla un copil, apoi a intrat cu ea într-un cap de pod. Bărbatul era beat și nu avea permis

Un bărbat de 59 de ani din județul Olt a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar […] Citește!

Bani de la stat pentru încălzirea locuinței! Cine poate primi ajutor în iarna 2026–2027 și unde se depun cererile

Românii cu venituri reduse pot solicita, începând din luna octombrie, ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie, două forme […] Citește!

Amenzi pentru sute de mii de firme de la 1 noiembrie? Obligația imposibil de respectat care pune comercianții în alertă

Sute de mii de firme din România riscă să intre într-o situație complicată de la 1 noiembrie, când expiră suspendarea […] Citește!

Plimbare de 10.000 de lei pe litoral! A intrat cu mașina pe plaja din Cap Aurora și a fost prins după apariția imaginilor pe internet

O plimbare cu autoturismul pe nisip l-a costat scump pe un tânăr de 21 de ani. Acesta a fost amendat […] Citește!

Nădlac: Tânăr de 21 de ani, prins cu peste 7 kilograme de canabis într-un autocar venit din Spania

Un tânăr de 21 de ani a fost prins la intrarea în România cu o cantitate importantă de droguri, în […] Citește!

Pitești. „Cărți vii” pentru elevi și studenți la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”

O activitate deosebita a avut loc luni, 12 octombrie, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș. Este vorba despre proiectul „Biblioteca Vie”, realizat […] Citește!

A furat o mașină în care se afla un copil și a intrat cu ea într-un cap de pod

Un incident grav a avut loc în județul Olt, unde un bărbat de 59 de ani este acuzat că a […] Citește!

Gest remarcabil al unui pompier argeșean pe Valea Oltului

Weekendul trecut, plt. adj. șef Mihai Călin, din cadrul Detașamentului de Pompieri Bradu – Punctul de Lucru Rociu, a demonstrat […] Citește!

Video. Piteștean reținut de polițiștii rutieri. Prins și băut, și cu permisul anulat

Polițiștii Biroului Rutier Argeș au continuat cercetările într-un dosar de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului […] Citește!

Argeș. Mandatul de consilier județean al lui Constantin Ivan a fost validat

Tribunalul Argeș a admis marți, 13 octombrie 2026, cererea Consiliului Județean Argeș de validare a mandatului de consilier județean supleant […] Citește!

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Ce nu face statul face privatul. Gheorghe Badea, în cazul de faţă

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!