Polițiștii Biroului Rutier Argeș au continuat cercetările într-un dosar de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără drept, mai exact cu permisul anulat și au reținut un piteștean.
Din cercetări a reieșit că, la 8 octombrie, polițiștii rutieri piteșteni l-au opritt în trafic pe respectivul bărbat, în vârstă de 46 de ani, în timp ce conducea un autovehicul, iar din interacțiunea cu acesta au rezultat indicii că onul consumase alcool.
Asta a rezultat și la verificarea cu aparatul etilotest - o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, piteșteanul a fost condus la o unitate medicală, i-au fost prelevate probe biologice, iar rezultatul analizelor de specialitate a confirmat că valoarea alcolemiei în sânge depășea limita de 0,80 gr/l alcool pur în sânge - potricit celor de la IPJ Argeș.
S-a stabilit totodată că bărbatul are permisul de conducere anulat.
Astfel că pe 13 octombrie, după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a ămpricinatului. Iar cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor ce se impun.




























0 Comentarii