Web Analytics

Protecția Consumatorilor avertizează: „Atenţie la produsele achiziţionate în luna cadourilor!”

de | 10.12.2022 13:58 | Actualitate, Home

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, avertizează cumpărătorii în legătură cu produsele achiziţionate în luna cadourilor, de la cosmetice, bijuterii, până la confecţii textile şi încălţăminte, menţionând că sunt şanse mari ca un produs aşa-zis „de lux” să fie de fapt o contrafacere.

Citește și: Un jurnalist a murit la Cupa Mondială din Qatar în timp ce transmitea de la meciul Argentina – Olanda

„Trebuie să achiziţionaţi produse cosmetice numai din magazine şi raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea nevoie în cazul unei reclamaţii. În plus, atenţionez asupra faptului că produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie cum ar fi tarabele sau persoane fizice care le comercializează „cu sacoşa”. Trebuie să fiţi atenţi la preţuri, deoarece preţurile mici propuse sunt dubioase, produsele provenind cu siguranţă din filiere paralele şi să verificaţi dacă ambalajului corespunde, din punctul de vedere al calităţii, valorii produsului. Sunt şanse mari ca un produs aşa-zis „de lux”, ambalat într-o cutie de carton/plastic banală, să fie de fapt o contrafacere”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Paul Anghel.

Citește și: Eva Kaili, vicepreședintă a Parlamentului European, reținută pentru corupție

În opinia sa, cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare este încrederea pe care o oferă consumatorului furnizorul de astfel de bunuri. În cazul produselor textile, consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea acelora care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *