Web Analytics

Eva Kaili, vicepreședintă a Parlamentului European, reținută pentru corupție

de | 10.12.2022 11:18 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Europarlamentara socialistă greacă Eva Kaili, care este unul dintre vicepreședinții Parlamentului European, a fost reținută vineri seară la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciunile de corupție care implică Qatar. Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei dimineața în același caz. Kaili, care este partenera unuia dintre acești patru suspecți, a fost „aresată pentru a fi audiată” de poliție.

Citește și: Fostul prefect de Argeș, Cătălin Teodorescu, achitat definitiv de ÎCCJ în dosarul ANRP

Vineri dimineața și apoi pe tot parcursul zilei, au fost efectuate peste 15 percheziții de către polițiștii și procurorii belgieni, iar patru persoane, considerate suspecte, au fost arestate pentru a fi audiate. Kaili, în vârstă de 44 de ani, a fost prezentator de televiziune elenă și a devenit europarlamentar din 2014. Casa ei a fost percheziționată vineri după-amiază, fiind dusă ulterior la audieri.

Citește și: O femeie a vrut să jefuiască o bancă amenințând angajații cu o foarfecă

La 1 noiembrie, a fost raportat pe Twitter că doamna Kaili s-a întâlnit cu domnul Al Marri, ministrul Muncii din Qatar. Dosarul de corupție s-ar referi la încercarea Qatar de a influența decizia de la Bruxelles privind condițiile de muncă ale migranților. Este vorba de sistemul de monitorizare al muncitorilor migranți din sectorul construcțiilor și cel menajer. Qatarul voia să obțină confirmarea că au fost făcute progrese în respectarea drepturilor muncitorilor migranți, după scandalul deceselor muncitorilor de pe șantierele stadioanelor de fotbal pentru campionatul care se desfășoară chiar în aceste zile.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *