Web Analytics

Profesorii universitari Alexandru Beldie şi Nicolae Leonăchescu de la Stroeşti

de | 15.09.2022 11:40 | Actualitate, Cultură, Home

În cele ce urmează vom prezenta două personalități de referință din localitatea Stroești, comuna Mușătești, județul Argeș. Este vorba despre profesorul universitar, inginerul, botanistul și alpinistul Alexandru C. Beldie și despre profesorul universitar, cercetătorul științific, publicistul și deputatul Nicolae P. Leonăchescu.

Alexandru Beldie, fiul scriitorului Constantin Beldie

O simplă vizită în orașul Bușteni ne face să descoperim, cu mândrie, că Centrul de vizitare al Parcului Natural Bucegi poartă numele unui argeșean. Este vorba despre profesorul universitar, inginerul, botanistul și alpinistul Alexandru C. Beldie, cel care s-a născut la București în anul 1912. Este fiul scriitorului Constantin D. Beldie, ai cărui părinți erau originari din satul Stroești, comuna Mușătești. Alexandru C. Beldie urmează Liceul „Spiru Haret” din București (1930) și Institutul Politehnic (1938), unde, după terminarea facultății, devine asistent universitar la catedra de silvicultură. Merge în război pe frontul de răsărit unde cade prizonier. Este dus în Siberia în lagărul de la Oranki (1944-1945).

După război își reia activitatea didactică și susține teza de doctorat în botanică (1948), iar în 1952 devine doctor docent. Predă la Facultatea de Silvicultură (1938-1950) si își continuă activitatea de cercetare științifică la Institutul de Cercetări pentru Economia Forestieră (1950-1975). Desfășoară o bogată activitate de cercetare științifică în Munții Bucegi întregind flora de aici la 1185 de specii și 60 de subspecii. Elaborează un Determinator pentru acești taxoni. Elaborează, de asemenea, Determinatorul florei din România, o sinteză a cercetărilor în domeniu, contribuind la progresul botanicii din țara noastră.
Descoperă o serie de plante care-i poartă numele, așa cum ar fi ulmus ambigua Beldie.

Citește și Fenomenul Miguel Gane sau drumul spre celebritate / Cum a ajuns fiul unor imigranţi din Lereşti cel mai citit poet contemporan din Spania

A contribuit la elaborarea primei hărți a pădurilor din România la scara de 1/200000

Beldie este coordonatorul științific al colectivului desemnat de Academia Română pentru elaborarea tratatului „Flora României”, ce cuprinde 13 volume, publicate în perioada 1952-1977. Publică 16 volume de specialitate, multe din ele premiate de Academia Română, dintre care amintim „Flora si vegetația munților Bucegi” (1972). De asemenea, contribuie la elaborarea primei hărți a pădurilor din România la scara de 1/200000. A creat un ierbar de 10.000 de plante, aflat în păstrare, în prezent, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură.
Alexandru Beldie a fost pasionat de alpinism, în Masivul Bucegi regăsind, și astăzi, Hornul lui Beldie sau Branele lui Beldie. Alexandru C. Beldie se stinge din viață la București, în anul 2003, într-un nemeritat anonimat. În anul 2010, profesorul Leonăchescu avea să publice lucrarea „Inginerul Alexandru C. Beldie” pentru a rememora personalitatea prea puțin cunoscută a consăteanului său.

Citește și Pictorul Ion Pantilie a jucat rugby în echipa naţională

Publicistul și deputatul Nicolae Leonăchescu, Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova

Nicolae P. Leonăchescu este născut la Stroești la data de 9 iulie 1934. Urmează clasele primare la Stroești, apoi pe cele gimnaziale și medii la Liceul „Ion C. Brătianu” din Pitești (1945-1952). Termină clasa a XI-a, ultima de liceu, cu media 9,92 și primește „Diplomă de Merit” , în baza căreia este admis fără examen la Facultatea de Instalații și Utilaj din cadrul Institutului de Construcții din București. În perioada 1952-1957 urmează cursurile Facultații de Instalații și Utilaj din cadrul Institutului de Construcții din București. După terminarea facultății activează pentru scurtă vreme ca inginer energetician stagiar la IRECER Pitești (iulie-decembrie 1957), iar, apoi, se reîntoarce în mediul universitar, la catedra de Termotehnică a Institutului de Construcții București. Este, pe rând, șef de laborator (1957-1960), asistent universitar (1960-1962), șef de lucrări (1962-1968), conferențiar univesitar (1968-1977) și profesor univesitar (1977-2001). În anul 1968 obține titlul de doctor inginer în termodinamica tehnică cu lucrarea „Contribuții la studiul propagării căldurii prin sol”. Din anul 1990 devine conducător de doctorat, iar în perioada 1977-1981 deține funcția de prodecan al Facultării de Utilaj Tehnologic din cadrul Institutului de Construcții București. În anul 2004 Universitatea din Craiova îi acordă titul de Doctor Honoris Causa pentru întreaga activitate universitară și de cercetare științifică. În anul 2012 Universitatea Tehnică de Construcții îi acordă titlul de profesor emerit.

Citește și Biblioteca Judeţeană, expoziţie in memoriam Nicolae Leonăchescu

Nicolae P. Leonăchescu întreprinde o bogată activitate de cercetare științifică

Nicolae P. Leonăchescu întreprinde o bogată activitate de cercetare științifică în domeniile termotehnicii şi energiei construcțiilor, sistemelor și instalațiilor termice, contribuie la dezvoltarea cercetării științifice în domeniul termotehnicii prin „Metoda Leonăchescu”, „Punctul Leonăchescu”, Metoda „Schmidt-Leonăchescu”. Colaborează cu universități din străinătate și este invitat să conferențieze în Federaţia Rusă, Franţa, Germania, Republica Moldova etc. Publică în întreaga carieră peste 661 de titluri, din care 47 de cărți, majoritatea de specialitate, dintre care amintim „Termotehnica”, Ed. Didactică și Pedagogică, editia I (1974), editia a II-a (1981); „Probleme de termotehnică”, Ed. Didactică și Pedagogică, (1977); „Transferul căldurii între construcții și sol”, Ed. Tehnică, vol. I (1981), vol. II (1989).

Este fondator și președinte al Societății Române a Termotehnicienilor (1990-1998) și redactor-șef al revistei „Termotehnica” (1993-1998). Nicolae P. Leonăchescu a fost pasionat de istoria și tradițiile satului natal, realizând o bogată activitate de cercetare și documentare de arhivă. Publică monumentala lucrare „Stroești-Argeș. Documente și mărturii”, în 3 volume, dar si lucrarea „Documente şi personalităţi din Stroeşti-Argeş”, având 3 ediții (1996, 2005, 2007). Lucrările sunt semnate cu supranumele Năndrașu, nume purtat de bunicul patern, descendent al unei vechi familii de boieri din Muntenia. Nicolae P. Leonăchescu este ales deputat de Argeș pe listele Partidului România Mare pentru două mandate (1996-2004).

În cel de-al doilea mandat de deputat, deține funcția de secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaților (2000-2004). Desfăsoară o activitate susținută de recunoaştere a drepturilor minorităților românești din străinătate, cu precădere cele din Republica Moldova, Serbia și Ucraina. În anul 2004, Președintele României îi conferă distincția Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, pentru servicii excepționale aduse Statului și poporului român. Nicolae P. Leonăchescu se stinge din viață la data de 4 august 2019 la București. Este înmormântat cu onoruri militare, în data de 7 august, în satul natal.
Sursa: FB Primăria Comunei Muşăteşti

Citește și Când Petre Ţuţea a fost umilit la Boteni

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole