Web Analytics

Profesorii amenință cu greva și că nu vor încheia mediile pe semestrul I dacă nu le cresc salariile

de | 21.12.2021 22:44 | Actualitate, Economie, Politica si Administratie

Dacă profesorii nu primesc majorările de salarii conform legii salarizării bugetare, liderii a două federații sindicale spun că școlile vor rămâne închise după 3 ianuarie și nu vor mai fi încheiate mediile.

Citește și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

„Există cele mai mari șanse” ca școala să nu se reia pe 3 ianuarie 2022 (pentru elevii de gimnaziu și liceu – n.r.), dacă drepturile salariale promise profesorilor nu vor fi acordate, a declarat liderul Federației sindicale „Spiru Haret”, Marius Nistor. Potrivit acestuia, profesorii intenționează să înceapă greva generală și să lase mediile neîncheiate pe semestrul I.

Declarațiile vin în contextul în care noul proiect de ordonanță de guvern, aflat acum în discuție, prevede că de la „data de 1 ianuarie 2022, salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021”, după ce forma proiectului precedentă prevedea că salariile profesorilor vor fi înghețate în 2022.

Citește și: Salariații OMV PETROM protestează în toată țara, inclusiv în Pitești, împotriva noilor propuneri salariale

Nistor acuză însă că această pătrime prevăzută este o „șmecherie” care se traduce într-o creștere medie de 50 de lei.

„Nu accept să fiu prostit în față, nu vom opri acțiunile de protest anunțate. Pătrimea oferită este o pătrime din diferenta salarială 2021 față de 2022. Deci nu vorbim de o creștere salarială de 8%, ci de 4% în medie, adică o creștere medie de 50 lei. Or asta inseamnă o bătaie de joc la adresa întregului corp profesoral. Sunt categorii care nu vor primi absolut nimic”, a declarat Nistor, pentru HotNews.ro.

„S-au chinuit o noapte întreagă să facă rost de 1 miliard de lei, chipurile. E o șmecherie”, a adăugat el.

El a adăugat că „o să prorogăm și noi începerea școlii din 3 ianuarie” și că situații școlare vor rămâne neîncheiate. „Există cele mai mari șanse sa nu începem” școala pe 3 ianuarie, a spus el.

Articolul integral poate fi citit în REVISTA 22

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii