Web Analytics

Primarul Sorin Apostoliceanu: „Am descoperit patru case ridicate fără niciun fel de autorizaţie”

de | 28.03.2019 13:02 | Dezvăluiri

# Vilele au fost ridicate pe Aleea Seneslau, aproape de casa lui Carmen Lis, fosta secretară a lui Tudor Pendiuc

Noi nereguli ies la iveală privind modul haotic în care se ridică diferite imobile în Pitești, fie fără autorizații, fie cu încălcarea legii într-o formă sau alta.
Cel mai recent caz este legat de patru case construite fără vreo autorizație, după cum ne-a precizat primarul Sorin Apostoliceanu.
18 apostolniceanu 1250”Când am început să discutăm PUD-ul (n.red. – Planul Urbanistic de Detaliu) legat de așezarea mai multor case, am constatat că acele case, patru la număr, erau deja construite și se lucra deja în interior, la parchet. Practic, au lucrat fără autorizație, fără absolut nimic. Am făcut proces-verbal, prin care lucrările trebuie oprite. Dacă cei de acolo lucrează în continuare, se poate duce Poliția direct și se ajunge inclusiv la dosar penal. PUD-ul nu mai poate fi introdus în Consiliul Local pentru ceva ce este deja construit. Va trebui ca cei care construiesc acele case să urmeze altă cale pentru a intra în legalitate”, ne-a declarat primarul Sorin Apostoliceanu (foto).
Am descoperit că cele patru case fără autorizație au fost ridicate pe Aleea Seneslau, aproape de vila fostei secretare a lui Tudor Pendiuc.
Am reușit să aflăm și cine este dezvoltatorul care ridică acele case. Este vorba de omul de afaceri Dumitriță Mohor, al cărui nume apare într-un alt caz cu probleme. Este vorba de un nou bloc din Pitești, pe strada Cozia, la nr. 4, bloc pentru care Prefectura Argeș cere anularea autorizației de construcție, motivând că aceasta este nelegală. Faţă de acelaşi imobil au formulat acţiune în contencios administrativ şi fiscal şi reprezentanții Amiral Euro House SRL (firma omului de afaceri Florin Marius Păcioianu, aflată în vecinătatea noii construcții), care cer, de asemenea, suspendarea actului administrativ în baza căruia se ridică imobilul P+4 E. Reclamantul, al cărui imobil se degradează din cauza șantierului, spune că, dincolo de faptul că la demararea noii construcții nu s-a cerut acordul vecinilor, proiectul n-ar respecta nici Planul Urbanistic Zonal și, în special, procentul de ocupare a terenului. În plus, spune petentul, și gradul de însorire a construcțiilor deja existente este afectat de faptul că noul imobil ar avea o înălțime și o amprentă mai mari decât cele stipulate în specificațiile cu care s-au obținut avizele.
Mai mult, din analiza înscrisurilor anexă la cererea de eliberare a autorizației pentru noul imobil, reclamanții au constatat că studiul geotehnic, respectiv calculele privind adâncimea de fundare și măsurile de protecție a proprietăților vecine sunt făcute pentru o clădire P+3E. Asta în condițiile în care, în momentul de față, construcția edificată a ajuns deja la etajul 4.
Am luat legătura și cu omul de afaceri Dumitriță Mohor pentru a ne spune mai multe legat de cele patru case ridicate fără autorizație de construcție. „Nu este așa”, a spus Dumitriță Mohor, după care a închis telefonul.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Mai poftiti un caz: in PUD-ul propus de primaria Pitesti pentru strada Garlei numarul 74 se stabileste regimul de inaltime al noii constructii la P+4. In PUG terenul pe care se propune constructia se afla in zona L1C cu regimul de inaltime P+1+M.
    Conform Legii nr. 350/2001 majorarea prin PUD a oricăror parametri urbanistici stabiliți prin PUG sau PUZ, inclusiv regimul de inaltime al constructiei este interzis. Primaria trebuie sa se conformeze acestei legi.
    Regula stabilită de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul este că derogarea de la parametrii urbanistici stabiliți prin PUG se poate face doar prin documentații de tip PUZ (plan urbanistic zonal), în timp ce un PUD poate doar să detalieze prevederile din documentațiile de rang superior (PUG, și, dacă există în zona respectivă, PUZ). Plus ca nici un vecin nu este de acord cu aceasta constructie.
    Asa ca domnilor de la primaria Pitesti va invitam sa respectati PUG-ul zonei sau sa-l modificati, si nu sa ne propuneti un PUD ilegal !

  2. Aceste 4 vile s-ar putea sa fi fost construite ilegal pe domeniul forestier al padurii Trivale dupa ce s-au defrisat arborii, asta explicand si evitarea obtinerii autorizatiei de constructie. Trebuie cercetat..