Web Analytics
scris miercuri, 10.05.2023

Primarul din Mioveni continuă lupta în instanţă cu Stelian Crăciun. „Justiţia să-şi facă treaba! Cineva trebuie să-i dea o lecţie acestui «cel mai mare om de afaceri»!”

Joi, 4 mai, la Judecătoria Pitești s-a consumat un nou termen în procesul pe care primarul Ion Georgescu, respectiv UAT Mioveni, l-a intentat lui Stelian Crăciun, cumnatul primarului din Mărăcineni, sub acuzația de violare a sediului profesional.

Primarul din Mioveni continuă lupta în instanţă cu Stelian Crăciun. „Justiţia să-şi facă treaba! Cineva trebuie să-i dea o lecţie acestui «cel mai mare om de afaceri»!”

După cum vă informam într-un articol anterior, în urmă cu mai bine de un an, adică pe 22 februarie, edilul-șef al orașului Mioveni a anunțat că a fost victima unei agresiuni în biroul său, peste el intrând numitul Stelian Crăciun. La primul termen de judecată, pe 20 februarie 2023, Ingrid Alexandrescu, avocata primarului, solicitase și audierea unor martori pe latură civilă, „pentru a demonstra efectele și impactul comportamentului d-lui Crăciun vizavi de dl Georgescu, că nu e ușor să te denigreze cineva, să fii mediatizat la nivel național și să fii subiect de presă online, săptămânal, fiind persoană publică”.

La termenul din 4 mai, la administrarea de probe, au fost audiați Stelian Crăciun, precum și martorii Daniel Otobâcu și paznicul de la vremea respectivă. Conform declarațiilor date, dl Crăciun nu recunoaște că ar fi vinovat, relatând „că s-a dus acolo fiindcă a vrut să-i spună lui Otobâcu (aflat în biroul edilului-șef – n.red.) că el vrea să plece și că primarul ar fi fost cel care a generat scandalul, dar paznicul a spus că, de fapt, în mod evident Crăciun s-a dus să-l provoace pe primar să se ia de el” – ne-a declarat avocata Ingrid Alexandrescu.

„Cum să-l provoc eu, dacă el a venit la mine în birou?!”

Ce are de spus, însă, primarul din Mioveni, cel a cărui imagine de persoană publică a avut de suferit în urma acelui scandal? ”Păi, cum să-l provoc eu (pe Stelian Crăciun – n.red.) dacă el a venit la mine în birou?! Repet: n-am avut și nici nu vreau să am de-a face cu el! Problema e ca justiția să-și facă treaba! Cineva trebuie să-i dea o lecție acestui «cel mai mare om de afaceri», din câte am înțeles că-i zic unii!” – ne-a declarat Ion Georgescu, la câteva ore după încheierea ședinței de judecată.
Vă reamintim că partea vătămată în acest proces, adică primarul, ar vrea schimbarea juridică a faptei, în ultraj. Iar ca despăgubiri, el a cerut un leu, simbolic, dorind, de fapt, de a arăta opiniei publice care e realitatea.

Citește și A început procesul edilului-şef Ion Georgescu împotriva lui Stelian Crăciun

Citește și Ziarista Emilia Şercan, despre Stelică Crăciun: “E clar că a fost un pion!”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită